Ce s-a întâmplat în avionul groazei la DOUĂ ORE după prăbuşire. Detaliul este INCREDIBIL

Adrian Iovan a efectuat, în ultimii doi ani, aproape 30 de zboruri pentru Agenţia Naţională de Transplant, multe dintre acestea chiar cu avionul din accidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul de transplant Victor Zota.
Filip Stan
27 ian. 2014, 13:18
Ce s-a întâmplat în avionul groazei la DOUĂ ORE după prăbuşire. Detaliul este INCREDIBIL

ADRIAN IOVAN ŞI AURELIA ION au murit în frig. Haosul în care au lucrat toţi cei care s-au implicat pe 20 ianuarie în operaţiunea de căutare şi salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni este confirmat, încă o dată, de o mărturie a doctorului Victor Zota, şeful Agenţiei Naţionale pentru Transplant şi unul dintre primii oameni pe care medicul Radu Zamfir i-a sunat, pentru ajutor, după aterizarea forţată.

Coordonatorul naţional pentru transplant povesteşte că a primit nu mai puţin de trei alarme false din partea autorităţilor despre faptul că medicii plecaţi cu aeronava pilotată de Adrian Iovan spre Oradea ar fi fost găsiţi. Prima a venit cu mult înainte ca acest lucru să se întâmple, mai exact la aproximativ o oră şi jumătate după ora 16.00 când de la locul accidentului s-au dat primele telefoane pentru a anunţa ce s-a întâmplat. „De trei ori mi s-a spus că au fost găsiţi. Prima dată la vreo oră şi jumătate. Am vorbit cu doctorul Zamfir şi mi-a spus că nici vorbă. Aşa că atunci când au fost găsiţi de localnici nici n-am mai crezut”, a relatat Victor Zota într-un interviu. 

Pilotul Adrian Iovan a efectuat, în ultimii doi ani, aproape 30 de zboruri pentru Agenţia Naţională de Transplant, multe dintre acestea chiar cu avionul din accidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, coordonatorul de transplant Victor Zota.

Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni şi locuitori din zonă.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Standardele de sustenabilitate și sănătate, provocări majore în construcția birourilor moderne
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili