Ce se întâmplă cu salariile din România. Planul ascuns al Guvernului cu banii românilor

Confederația sindicală Cartel Alfa acuză Guvernul României că pregăteşte „pe ascuns” un plan de austeritate. HG-ul privind creşterea salariului minim a dispărut de pe ordinea de zi a Comitetului Economic şi Social, un semnal că au loc negocieri cu ușile închise cu FMI, CE şi Banca Mondială, susțin sindicaliștii.
Irina Dumitrescu
13 nov. 2024, 14:55
Ce se întâmplă cu salariile din România. Planul ascuns al Guvernului cu banii românilor

Guvernul României a scos de pe ordinea de zi a Consiliului Economic și Social (CES) proiectul de HG care prevedea creșterea salariului minim pe țară. Decizia a înfuriat Cartel Alfa, una dintre organizațiile sindicale reprezentative. Aceasta acuză planuri secrete ale Executivului, care ar discuta în acest sens cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială.

Guvernul României, acuzat că pregăteşte „pe ascuns” un plan de austeritate

„Decizia de creştere a salariului minim a fost convenită împreună cu partenerii sociali în cadrul Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social din data de 16 octombrie 2024, iar proiectul de HG a fost pus în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe 21 octombrie 2024. Tergiversarea publicării Hotărârii de Guvern şi scoaterea acesteia de pe circuitul de avizare indică intenţia ascunsă a Guvernului de a îngheţa salariul minim garantat în plată. Este un semnal clar că se desfăşoară negocieri ascunse cu instituţii precum Banca Mondială, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional”, a transmis CNS Cartel Alfa.

Citește și Țara cu puțină birocrație și salariu minim de 2.400 de euro. Cât de scump este, totuși, traiul aici

Sindicaliștii susțin că, încă din 2020, România se află într-o situaţie de „deficit crescut”, în principal din cauza „gradului extrem de scăzut de colectare”, dar şi a „nenumăratelor excepţii” existente în Codul Fiscal.

„După ce timp de doi ani Executivul a demonstrat incapacitatea de reducere a cheltuielilor bugetare şi de creştere a veniturilor la buget, astăzi propune Comisiei un plan care va lovi puternic în special în lucrători. Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025 – 2031, nedezbătut public sau în cadrul Parlamentului, oferă soluţii „salvatoare” de scădere a cheltuielilor, fără a detalia cum se vor realiza acestea. Planul omite să numească clar măsurile pe care guvernele viitoare le vor lua pentru a regla problema deficitului bugetar. Mai mult decât atât, ne apropiem de 1 decembrie şi încă nu există public nicio schiţă de buget pentru anul 2025”, acuză sindicaliștii.

CNS Cartel Alfa consideră că, în ultima perioadă, transparenţa decizională a rămas „o obligaţie formală îndeplinită sau nu, după bunul plac al ministerelor”.

„Astăzi documentele sunt scoase de pe ordinea de zi a CES-ului, iar în urmă cu câteva zile proiectele erau antedatate, pentru a arăta că portiţa spre dialog a fost deschisă, doar că „nimeni nu a accesat-o”. În acest context, chiar şi dacă e campanie electorală, principiile dialogului social, ale bunei guvernări şi ale transparenţei decizionale trebuie respectate!”, mai spun aceștia.

Vezi și Venituri mai mari pentru toți românii. Adrian Câciu anunță salariu minim pe economie de 1.300 de euro

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte