Ce spune ministrul Turismului despre insolvenţa Terra Tourism

Ministerul Turismului s-a autosesizat în legătura cu insolvenţa agenţiei Terra Tourism, a efectuat controale la sediile acesteia şi a sesizat Poliţia pentru a găsi administratorul societăţii, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Bogdan Trif, care a precizat că până în prezent nu a fost primită nicio reclamaţie de la vreun turist afectat.
Iulian Tudor
26 iun. 2018, 13:19
Ce spune ministrul Turismului despre insolvenţa Terra Tourism

„Ne-am autosesizat. Sâmbătă, când am aflat că Terra Turism are probleme, am trimis echipa la punctul de lucru din Bucureşti şi la sediul social din Slobozia. Sâmbătă au fost ambele închise, duminica am reluat controlul, luni la fel. Bineînţeles că nu am găsit pe nimeni. Am sesizat Poliţia pentru a găsi administratorul şi a putea avea acces în incintă şi la documentele societăţii. Am făcut control, am sesizat Poliţia, aceasta a găsit-o. Urmează un nou control la sediu ca să avem acces la toate datele. Până acum nu avem nicio sesizare primită de la un turist care a fost lezat”, a explicat Trif.

El a subliniat că această societate a avut o singură problemă „de-a lungul istoriei”, în 2017 fiind sancţionată cu avertisment pentru că nu a avut 50% dintre angajaţi agenţi de turism cum spune legea.

„Deci a fost o abatere minoră. A mai fost notificată anul trecut pentru că, pe o durată foarte scurtă, i-a expirat licenţa. Şi-a reînnoit licenţa şi acum are licenţă până la jumătatea 2019. Circa 20 de zile a funcţionat fără asigurare, ministerul a notificat, şi-a reînnoit poliţa, astfel că până la mijloc anului 2019 are poliţă de asigurare”, a precizat ministrul Turismului.

Agenţia Terra Tourism şi-a anunţat, vineri seara, prin intermediul unui e-mail, partenerii şi clienţii că nu-şi mai poate onora obligaţiile faţă de aceştia şi le-a recomandat să se adreseze asiguratorului City Insurance.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Animalul crescut de români, dar care ajunge mai mereu la export. Statul îți dă 100 de euro pe exemplar dacă îl ai în curte. Puțini oameni cunosc schema financiară
Capital.ro
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Statul face concurență băncilor! Ce randament au în 2024 titlurile de stat
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Constantin Chiriac, Președintele FITS, Transportat la Spital după un Episod Lipotimic
MediaFlux
Putin AMENINȚĂ România! Pregătește o CONFRUNTARE DIRECTĂ
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?