În atac au fost răniţi membri ai unor familii de refugiaţi din Siria, Irak şi Etiopia, care locuiau în acest complex de locuinţe.
Atacul, care s-a produs în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ar fi fost comis de un individ în vârstă de 30 de ani, Timmy Kinner.
Suspectul, care nu este refugiat, a fost arestat la scurt timp după atac, a declarat William Bones, şeful Poliţiei din Boise.
Oficialul a adăugat că până în acest moment nu există indicii că ar fi fost vorba de o infracţiune motivată de ură, victimele aparent fiind vizate din simplul motiv că erau în zonă.