Ovidiu Malișevschi a fost o adevărată surpriză pentru jurați, chiar dacă experiența sa propriu-zisă în gastronomie este de doar doi ani. Rețeta sa impecabilă de scoici Saint Jaques cu piure de anghinare i-a convins pe chefi că merită să facă parte din competiție, iar pe chef Bontea că este demn de un cuțit de aur. Deși concurentul a mărturisit de la început că și-ar dori să lucreze alături de chef Dumitrescu, Sorin Bontea nu a ezitat și i-a făcut propunerea la care toți bucătarii visează. Deși a avut ocazia de a accepta și a merge mai departe cu acesta, tânărul a refuzat, motiv pentru care va continua competiția în Bootcamp ca toți ceilalți candidați, cu speranța că ar putea ajunge în echipa juratului său preferat: „Nu vreau să o iau pe scurtătură. Nu îmi e frică să pierd”, a mărturisit acesta încrezător.
Momentele de maximă tensiune au continuat în platoul „Chefi la cuțite”, iar jurații s-au bucurat de spectacolul audițiilor pe nevăzute, unde concurenți de toate meseriile s-au întrecut în gătit. Astfel, printre candidații care au încercat să arate că au sarea și piperul necesare pentru a face parte din competiție s-au numărat un barman, un inginer de aviație, un agent de vânzări sau o coafeză. Cu o voce de trei cuțite și un preparat pe măsură, Mona Șinatiu, cântăreață într-un cor de gospel, a reușit să îi impresioneze pe chefi cu o rețetă italienească, dar și cu personalitatea sa. Porția sa de ravioli cu gălbenuș de ou a fost pe placul celor trei jurați, iar arădeanca a obținut cu ușurință un pașaport către etapa următoare. Un alt bucătar ce a trecut în etapa următoare fără emoții este Andrei Balasz, concurent ce a venit special din Londra pentru a participa la „Chefi la cuțite”. Plating-ul impecabil și preparatul sofisticat i-au asigurat 3 cuțite din partea chefilor, iar tânărul a reușit să demonstreze că pasiunea sa pentru bucătărie nu cunoaște limite.
Printre zeci de preparate delicioase și jurizări unice, un adevărat luptător a transmis o lecție de viață chefilor, dar și telespectatorilor, în ediția de marți seară. Marian Bașa, un pictor cu un handicap la mâini, i-a impresionat pe chefi cu atitudinea sa pozitivă și cu povestea sa demnă de un film. Pentru că nu își poate folosi mâinile, a gătit cu picioarele, cu aceeași pasiune cu care și pictează: „În bucătărie mă simt ca și cum aș picta, mă joc cu texturi și culori. Este un sentiment de creație și de a deveni mândru prin produsul pe care îl prezinți. Niciodată nu am știut cum este mai ușor, ca să știu ce înseamnă acum că e greu”, a mărturisit acesta.