Cine este Sfântul Nectarie şi cum a devenit el cunoscut poporului român

Originar din orășelul Silivria din Tracia, Sfântul Nectarie a trecut la cele veșnice în anul 1920, la Eghina, iar pe 9 noiembrie 1961 a fost canonizat. Minuni au fost consemnate atât în timpul vieții lui, cât și după descoperirea trupului său neputrezit, iar de când racla cu părticelele moaștelor sale a fost așezată la Mănăstirea Radu Vodă din București se consemnează minuni săvârșite și în țara noastră, potrivit antenasatelor.ro.

Sărac cu trupul, bogat cu sufletul, mereu aproape de cei suferinzi… Nectarie de Eghina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii creștine, datorită vieții trăite după regula de aur a Evangheliei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. A fost prigonit, batjocorit și nedreptățit în repetate rânduri, adesea chiar de ceilalți slujitori ai altarului. Cu toate acestea, a ales să întoarcă răul cu binele și a devenit astfel un exemplu pentru generații întregi. Astăzi, în ziua sa de pomenire, milioane de oameni își îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit „ca un înger în trup” și cunoaște răbdarea durerilor, dar și triumful în mijlocul imposibilului. Despre Sfântul Nectarie, ocrotitorul Asociației „Salvează o inimă”, a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii Ruse „Sfântul Nicolae” din București.

Cine este Sfântul Nectarie și cum a devenit el atât de cunoscut poporului român?

Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți la ora actuală, nu numai pentru noi, românii, ci pentru aproape întreaga lume creștină. În străinătate, în țări din Occident, în ciuda faptului că protestanții nu îi cinstesc pe sfinți, au o evlavie deosebită la Sfântul Nectarie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Serafim de Sarov… Au început să se întoarcă chiar și la Sfinții Trei Ierarhi! Deci, dacă este așa de cunoscut, înseamnă că a fost o personalitate copleșitoare. S-a impus prin ce se impun sfinții, printr-o viață sfântă, evident! Evanghelia a fost Legea vieții lui, ca la Sfântul Vasile cel Mare. Cum spunea Sfântul Grigorie, virtutea era modul lui de a viețui. A fost un copil sărac, dar nu și la suflet. Nu a avut cele ale lumii materiale, dar le-a avut pe cele spirituale. S-a născut la 1 octombrie 1846 în satul Silivria din Tracia. Ca oricare copil, mai ales că era după perioada turcocrației, dorea să studieze și el, era un copil inteligent. Au reușit părinții să îl dea la școală și astfel a studiat la Constantinopol teologia la nivel mediu. După care, fiind situația delicată, a luat legătura cu patriarhul de Alexandria unde a și fost primit, dar a trebuit să își continue studiile, să fie pregătit pentru ceea ce ar fi dorit să facă patriarhul cu el, și anume să îl trimită misionar în Africa, mai concret în Egipt. L-a trimis în Cairo, pentru că acolo avea un punct de lucru cu creștinii pe care îi păstorea. În perioada 1882-1886, a făcut studiile de teologie de la Atena. Între timp, în 1876 se călugărise și a intrat într-o mănăstire, Mănăstirea cea Nouă. (De ce se numea așa: Grecia trecuse prin ceea ce numim tăvălugul otoman și erau mănăstiri care au fost desființate) La numai un an de zile după ce a intrat în mănăstire a fost hirotonit diacon, și-a făcut studiile, iar după ce le-a terminat, patriarhul l-a numit consilier patriarhal la Cairo. În 1889, a fost hirotonit mitropolit pentru cetatea Pentapole, însă lucrul acesta nu a durat mult. Cred că diavolul a dezlănțuit o teribilă luptă cu el prin cei apropiați, prin frații lui și a trebuit să se întoarcă la Atena în 1890, sărac lipit pământului și să încerce să își găsească un loc acolo. A primit dreptul de a fi profesor și a preda teologie într-un seminar, unde a fost chiar și director. Perioada aceasta, cât a fost mitropolit și director de seminar este una dintre cele mai frumoase și îndrăgite de toți. Sfântul Nectarie a fost un pedagog excepțional, un teolog deosebit, un om deosebit de profund, interesat în ale teologiei în sensul cel mai propriu al cuvântului. Când spun că a fost un bun pedagog nu mă refer doar la instrucția lui teologică, ci la comportamentul, la tactul, la metoda lui pedagogică. A fost un exemplu! Când cineva era pedepsit, el împlinea pedepsele. Dacă se certau elevii între ei și nu făceau ceea ce trebuia, se ducea mitropolitul și făcea el, îndeplinea el sarcinile în locul lor! Ori, asta a fost o carte de vizită și o recomandare pentru toți cei care l-au cunoscut. Cumva de aici aflăm și de ce a pătimit cât a fost în Egipt din partea semenilor lui, câtă ură a putut să atragă, pentru că era extrem de bun, de blând și de cinstit! Știm foarte bine că onestitatea cu oportunitatea practicată de alții nu fac front comun.

A întors răul cu binele întotdeauna…

Întotdeauna! Asta a fost ceea ce l-a definit pe el. Din acest motiv, se gândește la un moment dat să construiască un așezământ monahal, iar în perioada 1904-1907 a și reușit să construiască o mănăstire de maici, unde s-a și retras. Tot aici a fost înmormântat după ce a trecut la Domnul, în 1920. Cei care au cunoscut viața lui au spus că a trăit ca un înger în trup. Asta însemna că avea o viață de rugăciune, de slujire, că trăia foarte modest. Acolo a fost și înmormântat, în 1920. Sigur că vestea despre el s-a dus încă de când era în viață. Deoarece el nu numai că avea o viață minunată, dar chiar a făcut minuni! A salvat la un moment dat insula de la foamete, pentru că a fost o secetă teribilă și s-a rugat Sfântul Nectarie foarte mult și a trimis Dumnezeu ploaie abundentă încât au fost recolte mari și pe toți i-a minunat lucrul acesta. După perioade de criză, după războaie se întâmplă nenorociri de genul acesta, iar Sfântul Nectarie a fost acolo ca un înger pentru ei. Ei știau și a început să se ducă vestea despre el. Au venit oameni la mormântul lui ca la un părinte! În 1953 s-a umblat la mormânt și s-a constatat că rămășițele lui au devenit moaște și au fost scoase și puse într-o raclă, iar în 1961 a fost canonizat. Ca zi de cinstire a fost stabilită data de 9 noiembrie, pentru că pe 8 noiembrie murise. Sfântul Nectarie este cunoscut drept Taumaturgul, vindecătorul, adică cel care ajută în boli. Mai ales prin faptul că a trecut el prin suferință, cred că Dumnezeu ascultă rugăciunile lui, dar și ale celor care se roagă și trec prin necazuri similare cu cele ale lui. Este un mare sfânt care a iubit foarte mult oamenii și este mare pentru că îi ajută în necazuri, în probleme, în boli, în suferință și așa mai departe.

Cunoașteți oameni care s-au rugat Sfântului Nectarie și au primit răspunsul așteptat la rugăciune?

Cunosc! Foarte mulți îmi spun, când îi întreb de copii, „Da, părinte, am un copil, îl cheamă Nectarie, pentru că ni l-a dat Dumnezeu când ne-am rugat la Sfântul Nectarie”. Sau cunosc cazuri concrete când oamenii dau buzna efectiv la racla cu moaștele Sfântului Nectarie, când sunt bolnavi, în suferință. Uneori se duc chiar înainte de a merge la spital. Nu e o poveste sau un moment de extaz. Cât ar fi de mare extazul, boala e boală și când te trezești te doare! Nu e cazul aici, oamenii chiar s-au vindecat!

Poate mai mult ca oricând, formele de suferință s-au înmulțit spectaculos. Vorbim astăzi de chisturi și tumori ca și când am vorbi de o răceală, deși încercăm să facem tot ce putem pentru a ne fi bine, atât din punct de vedere trupesc, dar și spiritual. Unde credeți că greșim de ne îmbolnăvim tot mai des?
Am să lansez o perspectivă pe care nu știu dacă și-o poate asuma toată lumea. Mă tem că noi, la ora actuală, facem prea puțin din punct de vedere spiritual. Spunea părintele Sofronie: „Societatea în care trăim noi, astăzi, a încercat să rezolve toate problemele, mai puțin problema rugăciunii, problema lui Dumnezeu. Și suntem foarte asaltați, lucru văzut în ceea ce spune fiecare om: „Nu am timp să mă duc la biserică, nu am timp de rugăciune!” Sunt oameni foarte serioși, foarte angajați care spun asta, iar eu îi cred pe mulți că dacă ar avea timp s-ar duce la biserică. Da, unii poate se ascund în spatele acestor scuze, însă, repet, facem cu toții foarte puțin. Cred că Dumnezeu îngăduie această avalanșă de suferință, de boli pe care tot Dumnezeu le gestionează și le ține sub control, pentru că nu vrea să ne pierdem! Și cred că este un fel de martiriu boala, suferința, la ora actuală. Nu le văd ca pe o pedeapsă. Sigur că dacă ne gândim la câte păcate se fac astăzi și mai ales la orgoliul aproape demonic prin care omul afirmă că e deja un demiurg, un salvator care își face propria împărăție, ar trebui de aici să decurgă suferințe foarte mari. Totuși, Dumnezeu nu le îngăduie chiar așa. Eu văd suferința mai degrabă ca pe o binecuvântare din partea lui Dumnezeu prin care ne arată că ne iubește și nu vrea să ne lase să pierim din cauza propriilor noastre cugete.

Sfântul Nectarie este una dintre dovezile vii pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a ne arăta că boala nu este un sfârșit, ci un prilej de reflecție asupra adevăratelor valori ale vieții. Cum ne învață Sfântul Nectarie să ne ferim de situațiile care aduc încercări dureroase, uneori chiar devastatoare?
Ne învață prin propriul exemplu și prin teologia și scrierile lui, deosebit de profunde. Ne învață să ne raportăm la Dumnezeu și la viața noastră așa cum trebuie, să percepem viața ca pe marele dar al lui Dumnezeu și să o cinstim, să ne ridicăm la demnitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu în viața pe care ne-a dat-o. Și atunci sigur că lucrurile se rezolvă de la sine, pentru că, de fapt, vorbim despre principiul evangheliei: „Caută Împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga” Însă ne-a mai învățat și cum să suportăm boala, cum s-o purtăm, iar boala trebuie să fie ea însăși taumaturg, să îmi vindece sufletul.

Care ar fi calitatea care îl scoate în evidență pe Sfântul Nectarie?

Calitatea care îl definește pe el este bunătatea împletită cu blândețea și exersată în răbdare, iar toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost smerit. Un om smerit devine blând, bun și răbdător, iar bunătatea lui se manifestă prin compasiune și implicarea în viața celorlalți. Viața nu a trecut pe lângă Sfântul Nectarie și nici el pe lângă viață. Nici semenii lui nu au trecut pe lângă el și nici el pe lângă semenii lui. Nu putem vorbi doar de o singură calitate. A fost foarte credincios, L-a iubit pe Mântuitorul Hristos până la sfințenie, a fost un ierarh și un teolog deosebit, dar ceea ce-l definește pe el acestea sunt: blândețea, bunătatea, răbdarea, toate crescute din tulpina și din harul smereniei.

Dacă ar fi să se poată întoarce pe pământ pentru a ne trimite un singur mesaj, care credeți că ar fi acela?
Iubiți-L pe Hristos pentru că El vă iubește foarte mult!

Părintele Vasile Gavrilă s-a născut la 24 august 1962. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău și a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din București. În 2004 a obținut titlul de doctor în teologie cu lucrarea „Sfânta Taină a Cununiei în viața liturgică a Bisericii Ortodoxe”. Între anii 1994 și 1996 a predat la Seminarul Teologic Ortodox din Capitală. A fost lector suplinitor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (1996-1997), la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2006-2007) și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (2010-2013). Din 1992 este preot paroh la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae” din Capitală.