Ministerul Agriculturii a decis că oierii vor avea dreptul să aibă şase câini la stână, dacă au 300 de mioare, dar numărul poate creşte cu încă un patruped la fiecare sută de oi, peste acest număr. Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie votată în Parlament.
„Propunerea noastră vizează şase câini la 300 de oi şi pentru fiecare sută de oi încă un câine. Practic, la 1.000 de oi sunt 13 câini. Mâine se merge la Parlament, pentru că legea iniţial de la Parlament a pornit„, a spus ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Limitarea numărului de câini de la stână a provocat proteste la sfârşitul anului trecut, când 4.000 de ciobani au contestat, inclusiv în Palatul Parlamentului, noua lege a vânătorii. Ulterior, Guvernul a amânat intrarea în vigoare a articolelor care i-au nemulţumit pe ciobani.