Comisia juridică: Anumite infracţiuni de corupţie se pedepsesc dacă scopul e obţinerea pentru sine de foloase necuvenite

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, că efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia se pedepseşte doar dacă este săvârşită în scopul obţinerii "pentru sine" - nu şi pentru altul, cum prevede acum legea - de bunuri sau alte foloase "materiale" necuvenite.
Romania TV
19 iun. 2018, 13:36
Comisia juridică: Anumite infracţiuni de corupţie se pedepsesc dacă scopul e obţinerea pentru sine de foloase necuvenite

Proiectul semnat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu, şi aprobat de Comisia juridică, cu 12 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”, propune modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

„Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, prevede textul adoptat.

„În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat şi sistematic în scopul obţinerii de profit”, stipulează un amendament adoptat de comisie.

În legea în vigoare, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani faptele săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„S-au adus modificări prin care se dă liber la aceste infracţiuni de corupţie prin interpuşi. Vor fi considerate infracţiuni doar faptele săvârşite în scopul obţinerii doar pentru sine, nu şi pentru alţii, cum este în legislaţia în vigoare în prezent, obţinerii doar de foloase materiale, nu foloase de orice natură cum este în prezent. Avem două modificări prin care se restrânge foarte mult sfera de aplicare a acestui articol şi asta înseamnă în realitate o dezincriminare parţială a acestei fapte de corupţie”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.

„Dacă, spre exemplu, se efectuează o operaţiune financiară incompatibilă cu funcţia pe care o desfăşoară un demnitar şi această operaţiune va fi făcută în viitor în scopul obţinerii unui folos pentru o rudă apropiată, în sensul angajării sau obţinerea unei autorizaţii fără respectarea tuturor prevederilor legale, pentru un avantaj care nu este material, nu va mai fi infracţiune”, a mai explicat el.

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a afirmat că modificările se referă la definirea operaţiunilor financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. „Ca să ştim ce sunt acestea, ele trebuiau să fie definite, în aşa fel încât să nu ne încurcăm. O definiţie corectă face foarte bine pentru lege”, a spus Nicolicea.

El a explicat de ce proiectul se referă doar la foloase obţinute „pentru sine” şi s-a eliminat referirea la foloase obţinute „pentru altul”.

„Operaţiunea de acţiune de comerţ pe care o faci incompatibilă cu funcţia nu pot să o faci decât pentru tine. Prima chestiune. Dacă sunt operaţiuni financiare evident că nu pot să obţii foloase gen voturi sau like-uri. Era o sintagmă greşită. Nu se pune problema dacă încurcă, se pune problema dacă clarifică anumite lucruri pentru că s-au întâmplat lucruri greşite în trecut şi să nu se mai întâmple”, a indicat Nicolicea.

Semnatarii proiectului sunt Rădulescu Cătălin – Marian, Bucura – Oprescu Simona, Căruceru Aida – Cristina, Cosma Andreea, Gavriliţă Bianca – Miruna, Halici Nicuşor, Iancu Iulian, Moagher Laura – Mihaela, Neaţă Eugen, Pau Radu – Adrian, Presură Alexandra, Suciu Matei, Ursu Răzvan – Ion, Vasilică Radu Costin, Velcea Nicolae, Vrăjitoru Sorinel – Marian.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor care este for decizional. 

Spynews
TikTokerul Alin s-a întors la mama fiicei sale după despărțirea de Dana Badea. A recunoscut, cu ochii în lacrimi, că a iubit-o mereu pe Sibel: „A fost viața mea, credeți-mă” / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Sfânta Maria 2024. Se spune că vei avea noroc tot restul anului dacă îl consumi
Capital.ro
Se schimbă Codul Rutier! Tinerii sub 21 de ani nu vor mai avea voie să conducă aceste maşini
Playtech.ro
ȘOC! Mariana Bitang a AJUNS de nerecunoscut! Doamna gimnasticii românești e SCHIMBATĂ total
DailyBusiness
ALERTĂ MONDIALĂ! A fost declanșată urgență de sănătate globală
Adevarul
Armata ucraineană avansează în Kursk și ia zeci de prizonieri. Rusia a început să-și retragă trupe din Ucraina
Spynews
Ema Uta, ținta hackerilor! Fosta iubită a lui Alex Bodi cere ajutor de urgență / FOTO
Spynews
Marina Almășan, primul interviu după problemele pe care le-a avut cu fostul iubit, Georgică Cornu: „Să îmi mai spăl puțin creierul”. Destinația în care a plecat vedeta TVR
Evz.ro
Furtuni puternice în minivacanța de Sfânta Maria. Avertismentul meteorologilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Experții în medicină avertizează! De ce NU trebuie să bei vara cafea
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsie pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de Sfânta Maria! Prețurile nu sunt deloc mici
Capital.ro
UE a dat ordin. România e obligată să se conformeze: Directivele sunt obligatorii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Moartă la 32 de ani după ce medicii i-au ignorat simptomele! De ce boală suferea, de fapt
substantial.ro
Elveția: Orașele Elvețiene Printre Cele Mai Bune Din Lume Pentru Locuit
MediaFlux
Se dă și A DOUA MĂRIRE a pensiei. ANUNȚUL șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...