„Se trage de timp. Am solicitat ca într-o săptămână să fie prezentat raportul în ceea ce priveşte revocarea domnului Ciorbea din funcţie. Din păcate, PSD trage de timp. A decis ca abia după 28 februarie să discute acest subiect. Regretăm că nici la această oră PSD şi coaliţia majoritară nu înţeleg ce aşteaptă cetăţenii de la politicieni”, a spus deputatul PMP Eugen Tomac, la finalul şedinţei Birourilor Permanente Reunite, potrivit news.ro.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a confirmat că raportul va fi prezentat până la finalul lunii februarie.
„Conform Regulamentului, cererea a fost trimisă Comisiilor juridice, care vor înainta până pe data de 28 februarie raportul comun, urmând ca în funcţie de raportul comun să decidem mai departe”, a spus el.
Întrebat despre criticile opoziţiei, Tăriceanu a afirmat că Parlamentul este ocupat, fiind nevoie de discutarea rapidă a OUG 14, privind revocarea Ordonanţei 13, precum şi oferirea de avize asupra unor alte probleme.
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri, la Parlament, că liberalii au depus solicitare oficială în Birourile Permanente reunite pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, în condiţiile în care instituţia a preferat „să se comporte” ca şi cum ar fi „în subordinea PSD”.
CITEŞTE ŞI: Ciorbea, despre o eventuală demisie: Am avut presiuni mai mari decât oricine. Nu mi-e frică