Condamnare penală pentru OMV Petrom. Compania a fost găsită vinovată pentru moartea unui minor

Compania OMV Petrom a fost condamnată în primă instanță de Judecătoria Găiești pentru moartea unui copil într-un puț petrolier al companiei, petrecută în 2016, potrivit anunțului remis de companie către Bursa de Valori București (BVB).
Filip Stan
13 dec. 2022, 14:52
Condamnare penală pentru OMV Petrom. Compania a fost găsită vinovată pentru moartea unui minor
Condamnare penală pentru OMV Petrom. Compania a fost găsită vinovată pentru moartea unui copil de un an și opt luni

Condamnare penală pentru OMV Petrom. Tragedia a avut loc în comuna dâmbovițeană Cobia, în 2016, când copilul a murit înecat într-o fosă plină cu petrol de lângă o sondă de extracţie amplasată la marginea localității. Decizia nu este definitivă, iar OMV Petrom a anunţat deja că va formula apel împotriva hotărârii.

Citeşte şi: Austria, gata să sacrifice OMV pentru a deveni independentă de gazul rusesc. Petrom poate ajunge sub controlul Norvegiei

Conform sentinţei, OMV Petrom a fost găsită vinovată şi a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 28.000 lei. În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom SA de 50% şi a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 de euro către familia victimei şi daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei, se mai arată în comunicatului citat de G4Media.

„Judecătoria Găieşti a pronunţat sentinţa în dosarul în care OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Acuzaţia priveşte incidentul ce a avut loc în comuna Cobia în 2016, şi care a avut ca urmare decesul unui copil. Compania îşi exprimă regretul profund pentru această pierdere. OMV Petrom a fost găsită vinovată şi a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 28.000 lei.

 În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom SA de 50% şi a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 euro către familia victimei şi daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei” se precizează în comunicatul citat.

Citeşte şi: Răzvan Nicolescu, reprezentantul statului român în consiliul de supraveghere al OMV-Petrom: „Petrom este şi va rămâne un brand românesc, indiferent de cine e acţionar. Statul trebuie să nu-şi vândă acţiunile”

De asemenea, instanţa a dispus pedeapsa complementară a suspendării activitaţii pe o perioadă de un an a sondelor petroliere de exploatare de pe raza judeţului Dâmboviţa care la data rămânerii definitive a hotărârii nu vor avea un perimetru complet închis şi încuiat sau cărora le va lipsi grătarul beciului sondei, precum şi publicarea hotărârii de condamnare, în extras.

OMV Petrom susține că, în prezent, nu există sonde de exploatare care să nu fie îngrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei.

„Menţionăm că, în prezent, nu există sonde de exploatare aparţinând OMV Petrom care să nu fie îngrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei”, potrivit Agerpres.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT