Confesiunea neterminată a ambasadorului Ioan Donca: Ceaușescu avea o inteligență nativă și memorie ieșită din comun, iar Kissinger i-a cerut de trei ori sfatul

Întrebat cum era de fapt Ceaușescu, Ioan Donca a răspuns cu sinceritate: „22 de ani am stat lângă el”. Acesta l-a însoțit în vizitele externe, a asistat la pregătiri, a văzut mecanica întâlnirilor la vârf. În unele ocazii rămânea în camera de discuții, în altele nu, dar știa tiparul: briefing-urile dintre Ceaușescu și aparatul de lucru, notele, rolurile, detaliile de protocol care, în diplomație, spun uneori mai mult decât vorbele.

Citește și: EXCLUSIV Victor Ciutacu: „Ilie Bolojan confirmă vechea zicală cu născut talent și mort speranţă”

Venind vorba despre gesturi, când marele Henry Kissingerv a venit să se întâlnească cu Nicolae Ceaușescu, acesta era lăsat intenționat câteva minute în anticameră. Donca nu a rostit cuvântul „teatru”, dar mesajul era limpede: asista la o coregrafie a puterii.

Într-o notă desecretizată din noiembrie 1974, Ceaușescu i-a spui lui Donca cum Kissinger, pe atunci, „cel mai puternic om din lume”, după demisia lui Richard Nixon și în debutul președinției lui Gerald Ford, îi cere de trei ori lui Ceaușescu punctul de vedere.

Alte articole

Mircea Oprean, ginerele soților Ceaușescu, prima reacție după respingerea cererii de rejudecare. „Vom continua demersurile pentru anularea sentinței”

Andrei Caramitru şi-a ieşit din minţi. Pe cine a numit „psihopaţi super periculoşi, demenţi obsedaţi de bani şi putere de aia brutală”

Au fost „cosmetizate” stenogramele? Ioan Donca a respins ideea. Nu aveam cum, existau două stenograme, una la români, una la americani. Ele trebuia să coincidă.

Citește și: Incendiu la un restaurant din Galaţi în timpul unei petreceri de logodnă. Focul a pornit de la o țigară uitată aprinsă

Portretul unui lider comunist

Portretul lui Ceaușescu pe care îl face e contra-intuitiv pentru reflexele noastre postrevoluționare: un om cu o inteligență nativă ieșită din comun, memorie fenomenală, obsedat de lectură. „Citea materialele, totul subliniat, învățat pe de rost”, a spus Donca. Iar în întâlniri „vorbea liber, fără notițe”. În acea notă cu Kissinger – continuă Donca – Ceaușescu rostește fraza-cheie: „Epoca în care dumneavoastră și rușii împărțeați lumea s-a terminat.” Tonul nu e de provincial complexat; e de interlocutor sigur pe sine. Iar respectul lui Kissinger față de Ceaușescu, afirmă Donca, a fost „real”.

Nu-l idealizează însă. Donca trasează o axă a declinului: după 1980, Ceaușescu „nu mai seamănă” cu cel din anii ’60–’70. Acesta a vorbit de o decădere fizică și mentală vizibilă, pe care o confirmă și prin detalii de psihologie a puterii. Donca a povestit, de exemplu, despre ritualul scării de avion: în vizite, trebuia să se poziționeze astfel încât Nicolae Ceaușescu, apărând în ușa avionului, să-l vadă jos. „Dacă mă vedea, avea certitudinea că totul e în regulă.” Un fel de ancoră de siguranță într-un univers în care suspiciunea devenise reflex.

Citește continuarea pe EVZ.