„Mă încântă iniţiativa domnilor miniştri. În primul rând internet în sate, poate că punem camere de luat vederi în faţa obiectivelor în fiecare sat, ca românii din străinătate să-şi vadă găina care trece prin faţa bisericii. Nu vă daţi seama ce ataşament ar crea această legătură extraordinară„, a declarat Sandra Pralong, potrivit stiripesurse.ro.
Declaraţia consilierului prezidenţial vine după ce ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a anunţat că până în luna octombrie tehnocraţii vor duce internetul în 780 de sate din România.
„În ţara noastră avem o infrastructură bună, de comunicaţii, una din cele mai bune viteze de internet din lume. Deci putem spune că aici avem autostrăzi. Continuăm cu autostrăzile şi vom duce reţele de nouă generaţie de bandă largă în acest an în peste 780 de sate din România. Este un proiect de anvergură, este un proiect finanţat din bani europeni care am reuşit să-l stabilizăm, care am reuşit – era un proiect părăsit, cumva – şi am reuşit să-l punem în funcţiune şi sper ca până în luna octombrie să avem internet de nouă generaţie în peste 780 de sate din România„, a spus Marius Bostan.