Consiliul Concurenţei a finalizat 21 de investigaţii în 2015. Amenzi de circa 54 de milioane de euro

Consiliul Concurenţei a finalizat anul trecut 21 de investigaţii în domeniile energiei electrice, carburanţi şi telecomunicaţii, amenzile aplicate totalizând aproximativ 54 milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de anul 2014, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, potrivit Mediafax.
Iulian Tudor
23 mai 2016, 15:27
Consiliul Concurenţei a finalizat 21 de investigaţii în 2015. Amenzi de circa 54 de milioane de euro

În acelaşi timp, Consiliul a iniţiat investigaţii asupra unor forme grave de fapte anticoncurenţiale, 62% dintre noile proceduri declanşate vizând posibile carteluri sau abuzuri de poziţie dominantă. Pe această zonă, odată cu finalizarea celor 21 de cazuri, durata medie a investigaţiilor privind posibile încălcări ale regulilor de concurenţă, aflate în curs la sfârşitul anului 2015, a scăzut cu 6 luni faţă de sfârşitul anului precedent, potrivit raportului de activitate prezentat luni de Bogdan Chiriţoiu.

Practic, Consiliul Concurenţei a sancţionat anul trecut 202 de entităţi (de 3,8 ori mai mult decât în anul precedent), valoarea totală a amenzilor impuse fiind de 239,6 milioane lei.

În domeniul concentrărilor economice, instituţia a înregistrat o durată medie de analiză de circa două luni, menţinând trendul descendent din ultimii cinci ani. Aproape 60% dintre operaţiunile de concentrare economică au fost analizate prin procedura simplificată, ceea ce a redus efortul depus de părţile notificatoare, comparativ cu circa 30% în anul 2012.

„Am dus la bun sfârşit proiectele demarate anii trecuţi prin accesarea de fonduri europene: interoperabilitatea bazelor de date cu cele ale altor instituţii din România, arhitectura de business a autorităţii de concurenţă şi registrul ajutoarelor de stat. Rezultatele acestor proiecte ne vor permite, pe de-o parte, să fim mai eficienţi şi prompţi şi, pe de altă parte, să funcţionăm integrat,sprijinind activitatea altor instituţii publice partenere”, a mai spus Chiriţoiu.

Procesul de reformare a legislaţiei iniţiat în urmă cu doi ani, care a vizat normele în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei neloiale, a fost finalizat anul trecut, prin modificarea Legii concurenţei.

La sfârşitul lui 2015, Consiliul Concurenţei avea în desfăşurare 48 de investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă şi 13 anchete sectoriale.

Planurile pentru 2016 ale Consiliului includ finalizarea investigaţiilor sectoriale privind distribuţia de medicamente, sectorul energiei electrice şi serviciile de acces la infrastructura de comunicaţii a municipiului Bucureşti (proiectul Netcity).

De asemenea, instituţia va analiza o concentrare economică importantă în domeniul retailului alimentar, preluarea Billa de către Carrefour.

În domeniul energiei, va continua analiza cadrului de reglementare, în contextul procesului de liberalizare a sectorului.

„De asemenea, vom finaliza o serie de investigaţii importante privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă: investigaţiile ce vizează trucarea de licitaţii din sectorul laptelui, al energiei şi din IT, precum şi investigaţia privind posibilele fapte anticoncurenţiale din sectorul serviciilor de pilotaj şi remorcaj în porturi”, a meţionat Chiriţoiu.

„Piaţa de retail, alături de cele de telecom şi bancar sunt pieţe concurenţiale, spre deosebire de cea a cimentului sau a notarilor spre exemplu. În cazul retailului considerăm că există concurenţă pe piaţă, şi avem motive să credem acest lucru. Reducerea TVA s-a transmis către consumatori, creşterea preţurilor este mai lentă decât în alte zone ale economiei, iar preţurile bunurilor alimentare sunt mai mici decât în alte state UE. Avem în analiză tranzacţia Carrefour – Billa şi până la finalul lunii viitoare vom oferi o decizie”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei va continua colaborarea cu Guvernul şi Comisia Europeană pentru restructurarea companiilor Poşta Română, CFR Marfă, Oltchim şi CEC, acordând consultanţă de specialitate în domeniul ajutorului de stat.

În 2016, va fi finalizat proiectul derulat cu sprijinul OCDE privind analiza legislaţiei în vigoare în trei sectoare cheie ale economiei şi impactul acesteia asupra mediului concurenţial: procesarea produselor agro-alimentare, transporturi de mărfuri şi materiale de construcţii.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Rusia importă aeronave din străinătate, încălcând sancțiunile internaționale
MediaFlux
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)