Consulul general al Ambasadei SUA s-a oferit să-i îndeplinească filosofului Mihai Şora „visul de a călători în SUA”

Consulul general al SUA la Bucureşti, Dan Perrone, îi transmite filosofului Mihai Şora că Ambasada vrea să îl ajute să îşi îndeplinească visul de a călători în Statele Unite şi de a vedea Cascada Niagara, informându-l că aşteaptă dosarul de solicitare a vizei.
Filip Stan
11 iul. 2016, 13:56

Reacţia Ambasadei vine după ce de ziua SUA Mihai Şora a povestit pe Facebook problemele de care s-a lovit în urmă cu 3 ani, când a încercat să călătorească în State.

''Acum trei ani – adică ultima dată când am încercat să fac o călătorie în îndepărtatele Americi –, doamna de la agenţia de turism ne-a dat o listă lungă (cât o zi de luni) cu actele necesare pentru viză, înainte de interviul care urma să aibă loc, conform procedurii, cu un funcţionar al Ambasadei. Luiza, cetăţean francez, era scutită de toate aceste formalităţi (inclusiv de interviu). Mie, însă, mi-au cerut – pe lângă dovada unui „depozit“ de două mii de dolari în cont (n-aş avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună) – un act care să ateste, „dată fiind vârsta dumneavoastră“, a precizat amabila doamnă de la ghişeu, că posed un loc de veci în România (ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea „organelor“ americane că aş dori să emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), aşa că am renunţat la excursie. Întâlnindu-ne odată la Bucureşti şi ştiind cât îmi doresc să ajung acolo, Toma Pavel mi-a promis, la un moment dat, o invitaţie (care, se pare, ar fi simplificat mult obţinerea vizei); dar Toma a uitat de promisiunea lui îndată ce a urcat în avion. Fireşte, Americile nu au nevoie, astăzi, de „lamulţianiul“ meu. Şi, oricum, am preferat întotdeauna să fac urările faţă către faţă, nu prin intermediari. Încă mai sper că voi traversa Oceanul (şi voi vedea cascada Niagara). Chiar de va trebui, înainte de bucuria asta, să fac rost de un loc de veci'', a scris Şora luni, pe 4 iulie.

Dan Perrone i-a răspuns luni pe contul de Facebook al Ambasadei SUA, informându-l că a primit informaţii incorecte de la agentul de turism.

''Ne dorim să vă ajutăm să vă îndepliniţi visul de a călători în Statele Unite şi de a vedea Cascada Niagara. Ştiaţi că cetăţenii în vârstă de peste 80 de ani nu trebuie să se prezinte personal la Ambasadă la interviul pentru viză şi îşi pot trimite dosarul de solicitare a vizei prin poştă? Este adevărat. Aflaţi detalii şi informaţii despre procedură pe website-ul nostru: http://romania.usembassy.gov/, sau de la amabilii agenţi de la call centerul nostru, la: 0317 800 260. Regret să aflu că aţi primit informaţii incorecte de la agentul de turism despre criteriile de eligibilitate pentru o viză turistică; nimic din ceea ce vi s-a spus nu este adevărat. Nu există o „ listă” de lucruri pe care cetăţenii români trebuie să le aibă pentru a fi eligibili pentru obţinerea vizei. De aceea este bine ca informaţiile despre acordarea vizei să se obţină direct de la sursă, de pe websiteul Ambasadei SUA sau de la call center, nu de la intermediari care nu au întotdeauna informaţii actualizate. Aşteptăm dosarul dumneavoastră de solicitare a vizei şi vă dorim călătorii plăcute!'', este mesajul consulului.

Mihai Şora, membru de onoare al Academiei Române, va împlini în noiembrie vârsta de 100 de ani.

Reacţia Ambasadei vine după ce de ziua SUA Mihai Şora a povestit pe Facebook problemele de care s-a lovit în urmă cu 3 ani, când a încercat să călătorească în State.

”Acum trei ani – adică ultima dată când am încercat să fac o călătorie în îndepărtatele Americi –, doamna de la agenţia de turism ne-a dat o listă lungă (cât o zi de luni) cu actele necesare pentru viză, înainte de interviul care urma să aibă loc, conform procedurii, cu un funcţionar al Ambasadei. Luiza, cetăţean francez, era scutită de toate aceste formalităţi (inclusiv de interviu). Mie, însă, mi-au cerut – pe lângă dovada unui „depozit“ de două mii de dolari în cont (n-aş avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună) – un act care să ateste, „dată fiind vârsta dumneavoastră“, a precizat amabila doamnă de la ghişeu, că posed un loc de veci în România (ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea „organelor“ americane că aş dori să emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), aşa că am renunţat la excursie. Întâlnindu-ne odată la Bucureşti şi ştiind cât îmi doresc să ajung acolo, Toma Pavel mi-a promis, la un moment dat, o invitaţie (care, se pare, ar fi simplificat mult obţinerea vizei); dar Toma a uitat de promisiunea lui îndată ce a urcat în avion. Fireşte, Americile nu au nevoie, astăzi, de „lamulţianiul“ meu. Şi, oricum, am preferat întotdeauna să fac urările faţă către faţă, nu prin intermediari. Încă mai sper că voi traversa Oceanul (şi voi vedea cascada Niagara). Chiar de va trebui, înainte de bucuria asta, să fac rost de un loc de veci”, a scris Şora luni, pe 4 iulie.

Dan Perrone i-a răspuns luni pe contul de Facebook al Ambasadei SUA, informându-l că a primit informaţii incorecte de la agentul de turism.

”Ne dorim să vă ajutăm să vă îndepliniţi visul de a călători în Statele Unite şi de a vedea Cascada Niagara. Ştiaţi că cetăţenii în vârstă de peste 80 de ani nu trebuie să se prezinte personal la Ambasadă la interviul pentru viză şi îşi pot trimite dosarul de solicitare a vizei prin poştă? Este adevărat. Aflaţi detalii şi informaţii despre procedură pe website-ul nostru: http://romania.usembassy.gov/, sau de la amabilii agenţi de la call centerul nostru, la: 0317 800 260. Regret să aflu că aţi primit informaţii incorecte de la agentul de turism despre criteriile de eligibilitate pentru o viză turistică; nimic din ceea ce vi s-a spus nu este adevărat. Nu există o „ listă” de lucruri pe care cetăţenii români trebuie să le aibă pentru a fi eligibili pentru obţinerea vizei. De aceea este bine ca informaţiile despre acordarea vizei să se obţină direct de la sursă, de pe websiteul Ambasadei SUA sau de la call center, nu de la intermediari care nu au întotdeauna informaţii actualizate. Aşteptăm dosarul dumneavoastră de solicitare a vizei şi vă dorim călătorii plăcute!”, este mesajul consulului.

Mihai Şora, membru de onoare al Academiei Române, va împlini în noiembrie vârsta de 100 de ani.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore