Purtătorul de cuvânt al procuraturii a adăugat că „deocamdată” nu se cunosc motivele crimei și circumstanțele în care a avut loc și că procurorul Unității speciale pentru omucideri „se află în continuare la locul tragediei”. Potrivit sursei, „corpul victimei a fost găsit cu un căluș în gură”. Este al doilea diplomat asasinat în El Salvador în cursul acestui an.
La 26 mai, consulul onorific al Panama în El Salvador, Carlos Armando Lemus, a fost găsit fără viață în interiorul unei mașini pe o arteră a capitalei.
El Salvador se confruntă cu o recrudescență a violențelor care între 1 ianuarie și 13 iunie 2016 au costat viața a 2.853 de persoane, cu 12,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Policia Nacional Civil (PNC).
Grupările criminale Mara Salvatrucha (MS13), Barrio 18 și altele cu influență mai redusă sunt acuzate că mențin un indice de criminalitate ridicat, astfel că această țară situată în America Centrală este considerată una dintre cele mai violente din lume.
Ministerul de Externe din El Salvador a precizat că Salume, un cetăţean salvadorian, era singurul reprezentant diplomatic al României în această ţară.
Ambasada României din Mexic a confirmat acest lucru. Un val de violenţe a crescut în ultimii doi ani, iar nivelul omuciderilor l-a depăşit pe cel din Hondurasul vecin, care era ţara cu cea mai violentă ţară din lume.