Copil de doi ani, căzut de la etajul al doilea al unui bloc

O ambulanță a intervenit imediat în municipiul Constanța după ce un băiat de numai doi ani a căzut de la etajul unui bloc de locuințe.
Filip Stan
07 mart. 2020, 09:47
Copil de doi ani, căzut de la etajul al doilea al unui bloc

Un băieţel de 2 ani a scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc, sâmbătă, în municipiul Constanţa, poliţiştii demarând cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, scrie Agerpres.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, copilul, care a suferit un traumatism cranio-facial, a fost preluat de echipajul unei ambulanţe şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, victima fiind stabilă din punct de vedere medical.

Din primele verificări ale poliţiştilor a reieşit că băieţelul ar fi căzut de la balconul unui apartament, într-un moment de neatenţie al mamei.

„Din primele informaţii, mama s-ar fi aflat pe balcon împreună cu minorul, iar într-o clipă de neatenţie acesta ar fi căzut de la etajul al doilea. În cauză, poliţiştii Secţiei 5 au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT