După ce a pierdut, a cincea oară, alegerile prezidenţiale, Corneliu Vadim Tudor merge din rău în mai rău. Acesta a trăit în ultimii ani doar din banii pe care i-a câştigat ca senator şi europarlamentar, iar acum are facturi uriaşe neplătite pentru sediul PRM, aşa că a ales să-şi vândă revista „România Mare”.
Citeşte şi: OANA LIS, declaraţie de dragoste pentru Vadim Tudor
“Am decis să îmi vând ziarul România Mare şi o să rămân cu Tricolorul, care este aproape la fel de iubit de cititori. Din cauza crizei, îl dau ieftin, mai precis, la 700.000 de euro”, a declarat Corneliu Vadim Tudor, scrie libertatea.
Nu este prima dată când Vadim „scoate pe tarabă” o parte din averea sa. Înainte de prezidenţiale, Vadim a încercat să-şi vândă maşina, dar şi mai multe obiecte de artă, pentru a avea bani de campanie.
El vrea acum să pună la bătaie şi impresionanta sa colecţie de manuscrise foarte rare, printre care două scrisori ale lui Napoleon Bonaparte cumpărate de la şeful anticarilor din Paris, lucrări ale lui Mihai Eminescu şi alţi mari scriitori români.
Citeşte şi: VADIM se plânge că este SĂRAC: Niciodată nu am fost mai mâhnit. S-au TICĂLOŞIT oamenii…
Acum câţiva ani, Vadim declara că valoarea celor peste 150 de lucrări din colecţia personală se ridică la peste un milion de dolari.