Crăciunul vine anul acesta pe 1 octombrie în Venezuela. Nicolas Maduro a devansat prin decret data sărbătorilor de iarnă

Nicolas Maduro a „furat” iar Crăciunul în Venezuela: Festivitățile au fost mutate la 1 octombrie, invocând „dreptul la fericire”.
Viorel Dobran
09 sept. 2025, 10:18
Crăciunul vine anul acesta pe 1 octombrie în Venezuela. Nicolas Maduro a devansat prin decret data sărbătorilor de iarnă

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat luni că va avansa prin decret începutul sărbătorilor de Crăciun la 1 octombrie, o practică obişnuită în ţara sa.

„Este septembrie și deja se simte Crăciunul. Așa că anul acesta, în semn de apreciere, voi decreta ca Crăciunul să înceapă pe 1 octombrie”, a declarat Maduro în cadrul emisiunii sale „Con Maduro+” difuzate de televiziunea de stat Globo Vision.

Oficial BNR avertizează că România riscă să ajungă ca Venezuela, dacă aplică taxa pe tranzacții bancare

„Vom aplica formula din anii precedenţi, care a avut un efect foarte pozitiv asupra economiei, culturii, bucuriei, fericirii (…). Crăciunul în Venezuela începe pe 1 octombrie”, a declarat Nicolas Maduro în cadrul emisiunii sale televizate săptămânale.

Anunțul lui Maduro a fost făcut la câteva ore după ce autoritățile venezuelene au emis un mandat de arestare pentru liderul opoziției, Edmundo Gonzalez, acuzându-l de „infracțiuni asociate terorismului”.

Această cerere a venit după ce administrația Biden a anunțat confiscarea unui avion folosit de Maduro în Republica Dominicană, acuzând că achiziția acestuia a încălcat sancțiunile americane, o acțiune pe care guvernul venezuelean a catalogat-o drept „piraterie”.

Şeful statului socialist este obişnuit cu acest lucru. Anul trecut, el a devansat deja începutul sărbătorilor de Crăciun la 1 octombrie, în plină criză politică legată de realegerea sa contestată. El a „lansat” Crăciunul şi în octombrie sau noiembrie în 2019, 2020 şi 2023.

Nicolas Maduro a „furat” iar Crăciunul în Venezuela.

Anul acesta, Nicolas Maduro a declarat că apără „dreptul la fericire” al venezuelenilor, în momentul în care Statele Unite au trimis nave de război în apropierea apelor teritoriale ale ţării, în cadrul unei operaţiuni pe care o prezintă ca fiind una antidrog. Caracas consideră însă că este vorba de o încercare de a răsturna regimul său.

„Şi în acest an, Crăciunul începe pe 1 octombrie cu bucurie, comerţ, activitate, cultură, colinde”, dansuri şi mâncăruri tradiţionale, a afirmat preşedintele.

Biserica Catolică a condamnat utilizarea politică a sărbătorii Crăciunului, subliniind că aceasta ar trebui să fie o celebrare universală, nu un instrument de propagandă. Conferința Episcopală din Venezuela (CEV) a reamintit că data tradițională a Crăciunului este 25 decembrie și a avertizat împotriva folosirii sărbătorii în scopuri politice.

Zile libere de Crăciun şi Revelion, supervacanţă de sărbători pentru angajaţi. Ce zile libere sunt în 2026

„Crăciunul este o sărbătoare de natură universală. Modul și momentul sărbătoririi sale sunt responsabilitatea autorității bisericești. Această sărbătoare nu trebuie folosită în scopuri propagandistice sau în scopuri politice speciale”, a spus CEV într-un comunicat publicat pe Instagram.

Instituția a menționat că, printre datele importante de avut în vedere pentru începutul festivităților de Crăciun, este ziua de 1 Decembrie, când va începe Adventul (perioada de pregătire de patru săptămâni pentru comemorarea nașterii lui Iisus Hristos), precum și debutul „timpului liturgic”, care va începe pe 25 decembrie și se va încheia pe 6 ianuarie 2025.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT