Cristina Ciobănașu a luat o decizie cu care i-a surprins pe toți fanii. Nu mai vrea să dea înapoi: „Cu tristețe în suflet declar și eu…”

Cristina Ciobănașu le povestește fanilor aproape tot ce se întâmplă în viața ei, cu fiecare ocazie. Actrița e mereu foarte activă pe rețelele sociale și postează des fotografii din locurile în care merge.
Alina Costache
03 sept. 2024, 09:34
Cristina Ciobănașu a luat o decizie cu care i-a surprins pe toți fanii. Nu mai vrea să dea înapoi:

Cristina Ciobănașu a postat recent o serie de fotografii în care arată cât de frumos s-a distrat în aceste trei luni de vară.

„Cu tristețe în suflet declar și eu sezonul de vară 2024 oficial închis. Și dacă tot e deja din domeniul trecutului, am zis să profit de faptul că mai nou se pot încărca până la 20 de poze într-o postare, ca să rezum cele 3 luni din acest sezon.

Breaking news, selectia mea de 20 de poze nu a depășit luna iunie. Așa că, atenție, m-am reorganizat. Și decizia finală e că o să dedic fiecărei luni câte un capitol pe feed-ul meu, ca să reușesc să îmi cuprind toate amintirile dragi în albumul virtual.

Și dacă tot am luat decizia asta, hai să ne și jucăm un joculeț. Atunci când una dintre poze vă stârnește curiozitatea și vreți să aflați detalii despre povestea din spatele ei, lăsați-mi un comentariu, iar eu mă transform în povestitor”, a scris Cristina Ciobănașu, în descrierea postării de pe Instagram.

Citește și Gina Pistol dezvăluie ce relație are cu părinții lui Smiley: „Cred că un pic le-a fost așa, că nu știau exact ce hram port”

Cristina Ciobănașu are o frumoasă poveste de dragoste cu iubitul ei, Alex, alături de care și-a făcut o mulțime de planuri de viitor. Cei doi au vorbit inclusiv despre ipostaza de părinți.

„Amândoi avem așa chestia asta de a avea un copil ca o completare a familiei, ca întregirea familiei. Dar nici Alex nu pune presiune, din contră. Deși ne tatonăm cu subiectul ăsta încă de la începutul relației, în glumă, mai așa să vedem care e situația pe celălalt teren, abia de un an încoace am început să vorbim serios despre asta. Dorința există de ambele părți. Până la urmă e important să fim noi într-un punct al vieții în care psihic să fim pregătiți să-l primim, pentru că mi-este foarte frică de treaba asta. Sunt atât de angrenată în ideea de carieră și de viață profesională, încât mi-e frică că nu voi fi pregătită pentru el”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru unica.ro.

Citește și Oana Radu rupe tăcerea! Artista a spus de câte ori a fost lovită de foștii iubiți: „M-am luptat cu treaba asta, până când am ieșit din căsătorie”

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Bancnotele româneşti pe care poţi lua 9.000 de lei. În 1999, erau în multe portofele, au o serie specială
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Giorgio Armani a murit. Celebrul designer avea 91 de ani
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Legea a fost atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască