CSAT a avizat propunerile de rectificare bugetară pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, marţi, propunerile de rectificare bugetară pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
Ionela Marcu
30 iul. 2019, 14:39
CSAT a avizat propunerile de rectificare bugetară pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale

„În finalul şedinţei, s-au avizat propunerile de rectificare bugetară pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în anul 2019„, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis după şedinţa CSAT.

Reuniunea a fost convocată săptămâna trecută de preşedintele Klaus Iohannis.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţase joia trecută, în contextul discuţiilor despre rectificarea bugetară, că săptămâna aceasta va avea loc o şedinţă a CSAT. El susţinea că nu mai este timp pentru ca rectificarea bugetară să fie aprobată la 31 iulie, aşa cum era planificat, astfel că Executivul ar putea adopta acest proiect o săptămână mai târziu.

„Mai sunt câteva lucruri de încheiat. Aprobarea ei în Guvern ţine de pasul de trecut cu CSAT. Va fi săptămâna viitoare CSAT, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc la 31 iulie, pentru că sunt mai mulţi paşi de parcurs: CSAT, Consiliul Fiscal, CES şi atunci probabil că 31 iulie nu mai rămâne o dată fezabilă pentru rectificare. Poate următoarea săptămână„, a declarat ministrul Finanţelor, săptămâna trecută.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT