Cseke Attila: Modificarea legii electorale cu mai puţin de un an până la alegerile locale, neconstituţională

UDMR nu susţine revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin pentru că modificarea legii electorale cu mai puţin de un an înainte de alegerile locale. este neconstituţională, spune Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat.
Iulian Tudor
16 oct. 2019, 14:30
Cseke Attila: Modificarea legii electorale cu mai puţin de un an până la alegerile locale, neconstituţională

„Există o decizie a Curţii Constituţionale din 2012 care spune că nu se poate modifica legea electorală cu mai puţin de un an înainte de alegeri”, a declarat miercuri Cseke Attila, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al UDMR.

El avertizează că partidele parlamentare nu ar trebui să voteze propuneri legislative contrare unei decizii CCR.

„Nici noi nu am fost de acord cu fiecare decizie a Curţii Constituţionale, dar am respectat fiecare decizie a acestui for. Într-un stat de drept, aceste decizii trebuie respectate. (…) După iunie 2020, putem dezbate acest subiect. Dar, până atunci, acest subiect este închis, până atunci legea electorală nu trebuie modificată nici prin ordonanţe de urgenţă, nici prin proiecte legislative”, a conchis senatorul UDMR.

În comunicatul UDMR este citată poziţia CCR care face referire la modificarea legii electorale.

„În cadrul lucrărilor Comisiei de la Veneţia s-a statuat faptul că stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral, iar modificarea frecventă a normelor şi caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul. Ceea ce trebuie evitat nu este atât modificarea sistemelor de scrutin, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri”, se arată în decizia CCR, citată în comunicatul de presă al UDMR. 

Senatul a respins, miercuri, propunerea legislativă a USR, care prevede alegerea primarilor în două tururi în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea de voturi. UDMR a votat împotrivă, alături de PSD.

Citește și: Proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, respins de Senat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT