Cu analizele la grădiniţă

Cu analizele la gradinita. Daca ti-ai inscris copilul la cresa sau la gradinita, ti s-a cerut printre altele sa-i faci analize celui mic, desi efectuarea acestora la inscriere nu este obligatorie. Totusi, exista destule unitati si de stat si private, care cer efectuarea unor investigatii precum examenul coproparazitologic, exudatul faringian. Multe gradinite de stat afiseaza actele necesare pentru inscrierea copilului. Altele cer analize suplimentare, chiar si pentru parinti, in timp ce reprezentantii medicilor de familie sustin ca acest lucru reprezinta un abuz. Mai mult, in timpul anului, mai ales in sezonul virozelor, daca cel mic lipseste mai mult de 3 zile, are nevoie de aviz epidemiologic de la medicul de familie ca este apt sa intre in comunitate. De ce toate acestea? Aflati explicatiile date de un manager de gradinita si de un medic de familie.
Iulian Tudor
08 nov. 2018, 14:00
Cu analizele la grădiniţă

„Intrarea unui copil in colectivitate sau reintoarcerea acestuia in colectivitate inseamna si un risc crescut de transmitere a infectiilor, tinand cont de sistemul sau imunitar in dezvoltare inca, mai ales in cazul celor de gradinita sau din clasele primare. In plus, cei care abia intra la gradinita nu prea au avut contact cu multi agenti infectiosi, astfel ca organismul lor nu poate produce suficienti anticorpi protectori. Copiilor care intra sau se intorc in colectivitate, in crese, gradinite sau in ciclul primar li se recomanda de catre medicul specialist pediatru o serie de analize de baza, care sa ateste starea lor de sanatate, scopul fiind acela de a preveni raspandirea unor boli in mediile in care intra”, a precizat Emilian Gheorghe Apostol, managerul Gradinitei cu Baloane din Bucuresti.

Aviz epidemiologic de la medicul de familie

Pentru inscrierea copiilor in gradinita pe care o conduce, managerul cere la inceputul anului scolar, avizul epidemiologic de la medicul de familie, care atesta faptul ca cel mic este clinic sanatos. Dr. Sandra Alexiu, medic de familie si presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov a confirmat ca adeverinta medicala privind inscrierea in colectivitate se elibereaza de catre medicul de familie atunci cand copilul intra prima data intr-un ciclu de invatamant. „Daca merge mai departe la un alt ciclu de invatamant, sigur ca adeverinta respectiva este eliberata de medicul colectivitatii. Daca avem un medic scolar si copilul intra in clasa a V-a, atunci medicul scolar la inceputul anului trebuie sa faca un examen medical. (…) In momentul in care se incepe un nou ciclul de invatamant aceste adeverinte si fise vin de la medicul colectivitatii”, a explicat medicul de familie pe pagina sa de facebook. Insa sunt destule unitati de invatamant care nu au medici scolari, prin urmare parintii ajung tot la medicul de familie.

Citeste continuare pe superbebe.ro.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Planta care poate să îți otrăvească pisica sau câinele. Reprezintă un pericol pentru animalele de companie, iar multe persoane o au în casă
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE! Se decide CREȘTEREA pensiilor în 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre