Cum descrie un medic tânăr sistemul medical din România: Nu s-a schimbat cu nimic faţă de „Moartea domnului Lăzărescu”

„Eu te întreb de Ekeng, fotbalistul ăla de la Dinamo. Am fost acolo, l-am văzut căzând trăsnit pe teren, am văzut salvarea care nu a făcut nimic în afară de a-l duce la spital…”. „Păi asta e o specialitate, e vorba de medicină de urgenţă. Numai că e o problemă cu medicina de urgenţă în România. O alegi la rezidenţiat, atunci când spui ce vrei să te faci când o să fii mare. Şi la rezidenţiat înveţi să faci meseria asta de urgentist, care are particularităţile ei”.

„E diferenţă mare între ceea ce faci tu, spre exemplu, sau un ginecolog, şi ceea ce fac ei?”. „Da, normal. Păi un ginecolog, reumatolog sau orice specialist vrei tu nu poate să facă manevrele pe care le face un medic de urgenţă. Eu nu am intubat spre exemplu niciun om, niciodată. Ăştia intubează, prind linie arterială, fac traheostomii. Noi nu facem chestiile astea”.

„Ce e aia traheostomie? Aia cu pixul în gât cum am văzut eu în filme?”. „Da, da, exact, îţi bagă pixul în gât dacă te sufoci şi nu mai ai pe unde să respiri. Asta este. Numai că, ţi-am zis, manevre de genul ăsta nu sunt făcute de oricine. Ei fac nişte chestii pe care nu le face toată lumea. Poate o pregătire superioară lor o au ăştia de la terapie intensivă, pe care îi chemi într-un spital, atunci când moare unul. Înţelegi? Tu, ca medic, chemi terapia intensivă când eşti în situaţii de genul ăsta. Dar când eşti tu pe stradă, chemi salvarea”, explică medicul.

„Şi salvarea vine şi te duce la spital, cum l-a dus şi pe fotbalist”. „Mda, numai că problema este că nu au specialişti. Nu sunt suficienţi şi e o chestie acceptată în toată ţara. Şi atunci pun medici generalişti în poziţia asta de urgentişti”.

Alte articole

Fotbalist mort pe teren la 27 de ani. Abia devenise tată

Băiat de 13 ani, decedat după antrenament de fotbal. A făcut stop cardiorespirator după ce a consumat o băutură energizantă

„Asta la privat sau şi la stat?”. „Nu, şi la stat. Şi la stat. Păi gândeşte-te câte salvări sunt funcţionale în toată ţara, eu habar nu am. Şi ei nu au atâţia medici de urgenţă. Unu, pentru că e o meserie foarte naşpa şi mulţi nu o vor la rezidenţiat, iar cei care fac urgenţe la rezidenţiat nu rămân în ţară, îţi dai seama. Cine vrea să fie salvarist în Ferentari sau să care oamenii străzii? Nu rămân, majoritatea pleacă afară. Eu toţi colegii pe care i-am avut şi şi-au ales asta au plecat din ţară, nu sunt aici”, mai spune medicul.

„Bine, dar nu sunt motivaţi nici salarial? Diferă în vreun fel salariile lor faţă de alţi specialişti?”. „Da, da. Nu ştiu cum e la privat, dar la stat au nişte sporuri. Ştiu că şi ca rezident era mult mai bine ca urgentist. Nu ştiu exact toate salarizările, dar parcă intră în aceeaşi categorie cu bolile infecţioase şi cu medicina legală, şi ei aveau sută la sută. Adică noi am început cu 7 milioane salariu la rezideţiat (n.r. – 700 de lei) şi ei aveau dublu, 14. Ca rezident vorbesc. Acum, probabil, că eu la stat ca specialist aş fi avut undeva pe la vreo 20 de milioane, dar nu cred că la ei se menţin avantajele la fel, adică nu cred că ar fi avut 40. Dar la ei e altfel, la ei e cu gărzi, lucrează pe ture, nu sunt ca orice medic obişnuit, se lucrează pe ture. Sistemul ăsta de urgenţe e ciudat. Ştiu de la colega mea de la terapie intensivă, care stă şi 48 de ore trează şi lucrează. Dar mă gândesc că la urgenţe au ceva pauze”.

„Şi ăşia sunt oamenii pe care ne bazăm noi toţi, nu? Cum îl pui pe un doctor ginecolog să-i acorde prim ajutor unuia cu un glonţ în gât?”. „Da, da, aşa este. Nu ştiu dacă sunt obligaţi să facă vreun curs de specialitate sau ceva, dar nu cred. La ei, rezidenţiatul de urgenţă, nu cred că s-a schimabt între timp, este de cinci ani, ca la orice specialitate. Unde se specializează probabil şi pe tipuri de traumă, ştiu eu, ce are omul. Dar se instruiesc cinci ani la Floreasca, la Universitar, care sunt spitalele astea de urgenţă” .

„Aha, deci eu stau în casă şi dacă mi-e rău că m-am înecat cu un os de peşte, sun la salvare şi e posbil să-mi vină un ginecolog?”, forţez nota doar pentru că îmi permit. „Nu, nu îţi vine un ginecolog, pentru că un ginecolog nu are niciun interes să facă gărzi pe salvare. Dar poate să îţi vină un reumatolog, cum aveam eu un coleg, care făcea gărzi pe salvare. Cum făcea gărzi în spitale, făcea el gărzi pe salvare. Îi trebuiau bani şi sunt mai bine plătite gărzile pe salvare, îţi dai seama. Dar la privat, nu mai ştiu la ce salvări lucra el, dar aşa lucra. Adică el lucra pe o salvare ca generalist. Noi toţi suntem generalişti când terminăm facultatea, mă rog, acum s-a mai schimbat, mai e şi medicina de familie. Şi el se ducea la om acasă ca generalist, fără să aibă o pregătire de specialitate în caz de urgenţă. Şi omul mai şi plătea, că salvarea era privată. Dar, în general, îţi dai seama că nu avea chestii naşpa, gărzi naşpa, că altfel se lăsa”.

„Auzi, dar mergând mai departe, tu vrei să-mi spui că pe fotbalistul ăla l-au dus la spital să scape de el, de aia nu i-au acordat primul ajutor acolo?”. „Da, clar, scopul salvărilor din România este să scape de pacient, nu să-l salveze. Să nu le moară lor în maşină. Asta e de când făceam gărzi. Ăsta e scopul lor. Eu nu pot să zic că am văzut o salvare care să vină cu pacientul tratat, să zic aşa. De stat sau privat. Scopul lor este să ducă pacientul la cel mai apropiat spital şi să intervină specialistul. Adică ei nu se comportă ca nişti specialişti, ei se comportă ca nişte transportatori. Te duc de colo, dincolo. Ei nu fac un act medical. Gândeşte-te, când am căzut eu şi aveam coastă fisurată şi plămân spart, au venit chiar ăştia de la Puls, şi nu au pus un stetoscop pe spatele meu, să vadă «Bă asta a căzut pe o coastă, hai să vedem dacă mai respiră cu un plămân?». Nu, ei au venit şi au chemat SMURD-ul, care m-a transportat la spital. Nu, ei fac doar chestii simple, o injecţie sau altceva, ştiu eu, manevre pe care le poate face şi medicul de familie, ca să zic aşa. Nu este ceea ce vedem noi la emisiunile astea cu paramedici, din Anglia sau din state. Ăia sunt paramedici, ăia nu au terminat Medicina, sunt de nu ştiu câte ori mai instruiţi să intervină în situaţii de urgenţă decât medicii noştri de pe salvări. Adică fac ceea ce ar fi trebuit să facă şi ăştia acum, cu băiatul ăsta, fotbalistul. Ei îţi pun electrozii pe piept, văd ce ritm ai, dacă trebuie să îţi dea şoc, îţi dau şoc”.

CITEŞTE ŞI BOMBĂ în cazul lui PATRICK EKENG. Fotbalistul ar fi luat un medicament STIMULATOR

„Păi şi ăştia de ce n-or fi procedat aşa?. De ce a trebuit să treacă 10 minute, sau eu ştiu cât, până au ajuns ei la spital cu el?”. „În 10 minute? Păi în 10 minute, dacă nu îi faci masaj, e în moarte cerebrală. Îţi dai seama, de la 3 minute în sus încep să-ţi moară neuronii din cap. De la 3 minute fără masaj, fără nicio pompă. Dar dacă medicul echipei a ajuns în 30 de secunde ar fi trebuit să înceapă masajul cardiac. Dacă nu a făcut şi a spus că ştia ce are, probabil că o să plătească şi el. Pentru că el trebuia să facă masaj până venea salvarea. În sarcina oricărui medic din lumea asta, orice om care a depus Jurământul lui Hipocrate, când vezi un om căruia nu-i bate inima, care nu respiră, trebuie să-i faci masaj şi să strigi după ajutor, după salvare. Pentru că nu poţi să pui un fotbalist să facă masaj, că ăla nu are cunoştinţe, nici nu ştie unde e inima. Dar tu eşti medic, ştii că trebuie să pui mâinile pe stern şi să apeşi acolo ca nebunul. Asta dacă nu ai specializare, dacă ai mai făcut măcar o gardă, poţi să te bagi să faci respiraţie gură la gură la 30 de apăsări. Dacă nu, continui să faci masaj, pentru că sunt studii făcute că oamenii ăştia la care pompezi ca nebunul pe pieptul lor au o şansă în plus atunci când ajung la un serviciu de gardă. Pot să învie, cum se zice. Salvarea care a venit, la fel, trebuia să facă masaj, să vadă ce ritm are, dar masajul este foarte important, ventilarea pe balon, că nu ai cum să-l intubezi pe stadion, şi masaj, masaj, masaj continuu. Şi să te prinzi de ce a căzut în timpul ăsta, pentru că era băiat tânăr, avea control cardiologic făcut, deci probabil că nu avea nişte defecte majore cardiace. Dar sunt şi tulburări de ritm la vârsta asta şi probabil că asta a făcut. Trebuie văzut ce fel de ritm este şi asta se vedea pe aparat. Pentru că aparatele lor îţi spun şi când să dai şocul. Şi îi dădeau cel puţin un şoc până ajungeau la Floreasca, eu cel puţin aşa văd situaţia. OK, nu pui substanţe, dar încerci să prinzi o linie venoasă, că e altceva când ajungi la spital şi e deja pregătit pentru ceea ce urmează. Medicul de pe salvare se poate acoperi că a făcut masaj în maşină, dar, dacă nu ştie ce ritm avea pe monitor, înseamnă că nu a făcut totul pentru sportiv”, mai explică medicul.

„Şi alte cauze n-ar mai fi?”. „Păi, eu ştiu, trebuie stabilit de către legişti,dacă băiatul ăsta, spre exemplu, consuma droguri, pentru că nu neapărat o supradoză, ci consumul regulat poate să determine inima să tăcăne prost. Dar asta vor zice medicii legişti”.

„Auzi, tu dacă ai fi fost în locul celor doi doctori cum te-ai vedea?”. „Păi în locul doctorului de echipă, probabil că mă panicam la fel ca şi el. Eu probabil că aş fi fost în aceeaşi panică. El a intrat în panică şi când nu ai exerciţiu nu poţi să acţionezi. El ştie că a greşit săracul, şi de aia se şi bâlbâie. El ştie că trebuia să acţioneze în vreun fel, să-i facă masaj cardiac, aşa cum a recunocut, până la sosirea ambulanţei. Că până acolo e sarcina lui, am înţeles. Dar apropo, voi ştiţi, a vorbit cineva cu medicul ăla de pe salvare, cum îl cheamă, dacă are specialitate de urgenţă sau ceva? Iar dacă eram doctorul de pe salvare – masaj. Săream pe el, nu eu, asistentul. Că ai asistent, şi trebuie continuu, nu ştiu dacă tu îţi dai seama ce efort se face în astfel de situaţii… Trebuie să apeşi super-repede pe un piept de om, continuu, pentru că nu îţi permiţi să te opreşti decât pentru şoc, atât”.

„Dar te-ai fi dus vreodată în viaţa asta să faci asistenţă medicală de urgenţă?”. ‘Nu, pentru că pentru mine au fost un coşmar gărzile din spital. Chiar dacă nu erm prima mână, într-un fel eram cam tot prima mână. Veneau salvări cu ce vrei tu. Eu eram anul trei rezident şi vedeam oameni cu infarct. Dar nu am avut, pe mine m-a apărat şi Dumnezeu, asta este până la urmă. Dar am avut colegi colegi care au avut morţi, cu stopuri cardiace, cu droguri, cu toate tâmpeniile. Şi aveam o impresie despre ceea ce înseamnă urgenţa”.

„Mi se pare aiurea să-mi aduci aminte de Dumnezeu…”. ‘Da, m-a apărat Dumnezeu să nu fac rău, pentru că eram pusă în situaţia să fac rău unor oameni. Adică, la spitalul la care am făcut eu gărzi scrie mare Primiri Urgenţe şi veneau salvări cu cazuri grave. Deşi ei nu aveau dotările necesare pentru cazuri grave. Spre exemplu, unul care făcea infract era adus acolo şi în camera de gardă era unul ca mine, care stătea cu cartea în buzunar. Şi nu pot să zic, că şi la Floreasca, chiar dacă o fi la fel, e unul care a văzut o sută de infarcte, nu ca mine, unul pe zi, sau la câteva zile. Cam aşa se face medicina în România, în caz că nu ştii. Şi după aia eu trebuia să sun, exact ca în Moartea domnului Lăzărescu. E reală, eu trebuia să sun la cel mai apropiat spital, la Floreasca, să vorbesc cu doctorul «Am unul cu infarct, cu la-la-la. Păi şi de ce nu-l internezi tu acolo? Păi ştiţi, eu sunt reumatolog. Şi asta era»„.