Cum îşi „umilea” TRAIAN BĂSESCU până la lacrimi colaboratorii. De ce a plecat Pleşu de la Cotroceni

În cartea sa „Cronică de Cotroceni”, fostul purtător de cuvânt Adriana Săftoiu vorbeşte despre „mojiciile” lui Traian Băsescu, redând discuţii în care fostul preşedinte îi umilea pe cei cu care discuta.

Vă prezentăm câteva fragmente din cartea Adrianei Săftoiu:

Întâlnire la Cotroceni, 26 decembrie 2004

„Măi, Vasile, dacă nu mă respecţi pe mine, măcar respectă funcţia Preşedintelui. Să vii în blugi e o nesimţire!” (…)

Alte articole

Alegeri România 2024. Traian Băsescu a mers la vot alături de soţia sa. Ce transmite românilor: „Îi rog să vină la vot, nimic altceva azi”

Traian Băsescu îi răspunde tăios lui Rareș Bogdan: ”Tata m-a învățat să mă bat numai cu bărbați”

„Le cere celor de la P.D. să se retragă şi ne reţine pe mine şi pe Blaga . „Hai, mă, sper că nu v-aţi supărat. M-au enervat nesimţiţii ăştia. Le-am transmis prin secretară să nu vină nici unul fără cravată. Au venit, totuşi, la Preşedinte ! Şi Guşă, care îşi tot permite să mă ia cu „Traiane „!”. Uimitor ! Îi trec repede în revistă în gând. Trei nu aveau cravată. Unul era Guşă, care îi şi spunea „Traiane !”

În iunie 2004, după câştigarea alegerilor pentru primăria Capitalei

„Apare Mona Muscă , radioasă, plină de energie. „Traiane, felicitări, dă-mi voie să te îmbrăţişez!” Eu, la un colţ de masă, privesc cu speranţa că zâmbetul radios al Monei s-ar putea să îi schimbe starea de spirit. Nici vorbă.

„Nu am timp de felicitări. Eu stau la Primărie pe o majoritate şubredă, am nevoie de P.R.M., să negociez…” Şi strigă : „L-aţi găsit pe Vadim ?”.

Mona are o părere : „Traiane, cu oricine, dar nu cu Vadim…”. Erupe : „Au ajuns femeile să mi spună ce să fac în politică ? !…”. Schiţează un gest de lehamite cu mâna, în timp ce ridică receptorul.

„Bună seara, Maestre”, îl salută pe Vadim la telefon, acoperind o pe Mona Muscă : „Traiane, nu îţi permit să-mi vorbeşti aşa !”. Apoi se întoarce şi părăseşte biroul. Băsescu aşază receptorul în furcă. „Vasile, Adriana, eu am treabă, goliţi biroul !” Atmosfera e atât de jenantă, încât e inutil să încerci să escamotezi situaţia.”

„”Ce v-a venit ?” „Nişte nesimţiţi. Nu i-am văzut în campanie şi acum repede la felicitări.” Are şi nu are dreptate, unii într-adevăr au fost invizibili în campanie, dar erau şi liberali care se achitaseră respon abil de atribuţii. „Au plecat ?” „Normal. Ce ar fi putut să facă ?” „Auzi, decât să fac eu icter, mai bine să facă ei.”

„Toate mojiciile, reucnoscute chiar de el, au fost pus pe seama acestui pericol permanent: „Să nu fac icter. Mai bine să facă ceilalţi.” 

Întâlnire la un restaurant

„La masă – Blaga, Negoiţă, Alin Albu , Romeo Raicu, Ştefan Pirpiliu 3 şi alţii. Băsescu se opreşte în mijlocul sălii şi răbufneşte: „Vasile, ţie nu ţi-e ruşine să mă chemi aici, unde e şi Pirpiliu ?”. Nu l-a chemat în mod expres nimeni. Eu îi spusesem că sunt acolo şi că nu e interzis să ne alăturăm grupului.

Începe un monolog injurios descriptiv la adresa lui Pirpiliu. Cât e el de bărbat, i se umezesc ochii. Lumea tace împietrită, fiecare cu ce bucată de carne e surprins în gură. Nu înţeleg absolut nimic. Nu ştiu de ce se face vinovat Pirpiliu – lucrează în Primărie şi sunt străină de problemele de acolo –, dar chiar mă depăşeşte starea de nervi a lui Băsescu în seara succesului. Pleacă singur. Rămân pe loc, mută. Fix zece minute, cât să fiu sigură că nu mă mai intersectez cu el. Sunt mult prea ruşinată de ieşirile lui şi mâhnită de faptul că toţi cred că eu ştiu.”

Citeşte şi DIN CULISELE Cotroceniului. Cum era „şeful” Traian Băsescu. Ce spun foştii consilieri prezidenţiali

După câştigarea Primăriei, prezent la o emisiune TV

„Sună telefonul. Adi Videanu , unul dintre cei trei stâlpi ai campaniei (ceilalţi doi, Vasile Blaga şi Liviu Negoiţă ) : „Măi, Adi (tot Adi sunt şi eu pentru unii dintre cunoscuţi), de ce a zis asta ?”. „Cine ?” „Şefu’.” „Dar ce a zis ?” „Tu nu eşti cu el ?” „Ba da !” Începe un dialog confuz. Înţeleg că Băsescu tocmai spusese că Adriean Videanu e bun cel mult să candi deze la un concurs de frumuseţe în costume Armani.”

În continuare, Adriana Săftoiu consemnează: „Aspectul gregar, vestimentaţia tip second hand – purta hainele ca un umeraş cu un braţ rupt –, pantofii perforaţi, cu vârful amintind de imineii turceşti, şuviţa personală, de care nu s-a atins nimeni până la penibilul moment din Downing Street 10, râsul dezinvolt provocând stupoare în rândul audienţei, remarcile dizgraţioase, vorba aspră, directă, fără fandoseli şi politeţuri, nepotrivită adeseori în public, lipsa oricărei culturi a protocolului diplomatic făceau din Traian Băsescu un intrus în lumea costumelor prezidenţiale, un candidat nevandabil.

­La sediul PD, în 2004

„Vine în biroul din Modrogan. E trecut de 8 seara. Nu e în toane bune şi îmi dau seama după cum pleacă lumea din sediu. Mă cheamă în biroul lui. Îi sună telefonul. Începe, destul de amabil, o conversaţie cu o ziaristă de la Jurnalul Naţional . Şi dintr-odată aud : „Dacă vă interesează centura, vă duc eu pe centură, să vedeţi cum e”.

Tonul e atât de insinuant şi obraznic, încât intuiesc imediat că nu se termină bine. Închide telefonul. După câteva minute, mă sună Tucă să mă întrebe dacă a avut loc această conver saţie. Sigur că avusese, cum să nu. Îi spun lui Traian Băsescu să o sune pe ziarista în cauză şi să îşi prezinte scuzele. Mormăie ceva despre presa ticăloşită şi rău intenţionată, dar sună şi e reverenţios.”

Despre jurnalişti: ” „Tu auzi ce spun ăştia ?” „Da, dar acum ce aţi dori ? Să spună doar ce vrem noi ?” „Normal, tu ce să faci, să ţii cu jigodiile.”

Episodul Becali şi consilierii

„Episodul Becali a fost unul extrem de frustrant pentru mine. Mai fusese un episod, la începutul mandatului, când a primit echipa Steaua la Cotroceni şi a insistat să fie prezent şi Becali. Cu excepţia Elenei Udrea, toţi consilierii ne-am opus. Sportivii sunt una, victoria la fel, dar să nu exagerăm cu lista invitaţilor. Pleşu ne-a informat că nu participă la această ceremonie. Lui Traian Băsescu nu i-a plăcut deloc poziţia noastră şi ne-a catalogat drept „snobi scorţoşi”.

CITEŞTE ŞI DETALII PICANTE despre relaţia Elenei Udrea cu Traian Băsescu, descrise de Adriana Săftoiu în cartea sa

„Îi propun să ieşim mai degrabă la un pub cu toată echipa. „Care echipă?”, întreabă. Simt răutatea din ton şi îi răspund: „Eu, Andrei, Elena, cine mai consideraţi dvs.”. Mă priveşte pieziş: „Voi nu funcţionaţi ca o echipă. Poate tu cu Andrei sunteţi o echipă. Că pe Elena nu o consideraţi în echipă şi faceţi tot ca să o compromiteţi.” Andrei aşază paharul pe masă şi îl întreabă ce vrea să spună. Traian Băsescu se întoarce cu spatele, face un gest plictisit cu mâna şi se îndreaptă spre dormitor.”

Despre Anca Boagiu

„Anca Boagiu a fost sancţionată de Traian Băsescu, vocal şi intempestiv, chiar în avionul prezidenţial, în drum spre Bruxelles. Aşa a aflat toată delegaţia că Boagiu „îşi închipuie că face şi ea politică înaltă, că trage sfori prin partid, că a ajuns să creadă că decide ea funcţii”.”

Consilier, ajuns pe mâinile medicului

„Şeful protocolului, Ion Pascu, era cel mai timorat din echipă. Propus de Andrei Pleşu, Pascu era un om cu mult bun simţ şi extrem de respectuos. Făcea faţă greu tăvălelii la care îl supunea Preşedintele. Îmi cerea ajutorul, uneori cu ochii în lacrimi. Mă enervam de două ori: o dată că un bărbat poate să se lase atât de impresionat de tot felul de reacţii şi o dată că un alt bărbat putea să se comporte atât de isteric. Protocolul era prins uneori pe picior greşit, dar greşelile deveneau o catastrofă în interpretarea Preşedintelui. Pascu era ciuca bătăilor. Iar, când pregăteam o vizită externă, omul părea tot timpul în pragul infarctului. De altfel, într-una din vizite, a clacat în avion şi a fost nevoie de intervenţia medicului Preşedintelui.

„Se aşază la masa noastră. Începe să ne facă reproşuri. Mâncarea îmi stă în gât. Mă ridic. El continuă : „Nu mă respectaţi deloc ! Măcar pe Preşedintele ţării, dacă pe mine n-aveţi de gând !„.”

Cum l-a dat afară pe Pleşu din birou. Plecarea de la Cotroceni

„Preşedintele l-a primit pe ambasadorul SUA. Andrei Pleşu a fost introdus de protocol în cabinet. Traian Băsescu i-a spus că nu e nevoie să particpe. În mod normal, astfel de primiri nu ar trebui să se întâmple fără prezenţa consilierului de departament. (…) Pentru el, echipa era mai degrabă o trupă de slujbaşi care aveau de executat ordine.”

„Când relaţia era deja compromisă, Traian Băsescu, nemulţumit de faptul că nu îi dădea „propoziţii memorabile”, ci doar „dosare tehnice”, mi-a spus : „Andrei va pleca atunci când îi convine lui, nu mie”. Şi, într o anumită măsură, lucrurile puteau fi văzute şi aşa.

Andrei a acceptat doar acel compromis care i-a fost cerut după scena din avion, la întoarcerea de la Berlin, care a pecetluit finalul colaborării.

Ne întorceam la Bucureşti, după vizita în Germania. Avem toate motivele să fim destinşi, mulţumiţi. Întâlnirea cu Schröder nu a fost cea mai uşoară vizită din agenda politicii externe. Cu toate acestea, Preşedintele e din nou în starea lui de burzuluială patologică. Andrei Pleşu îi arată documentul care urma să fie semnat la Luxembourg pe 25 aprilie 2005, la Abaţia Neumünster– Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Din partea României, semnau Preşedintele, Traian Băsescu, premierul, Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şi negociatorul şef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban.

Traian Băsescu îl întreabă pe un ton neamical de ce trebuie să semneze alături de ceilalţi. Asta era problema: de ce nu e suficientă doar semnătura lui pe un document istoric. Andrei nu are o explicaţie. Din acel moment, Preşedintele se enervează vizibil şi nu se sfieşte să comenteze jignitor, cu toată asistenţa prezentă în compartimentul din avionul prezidenţial, unde se afla inclusiv ambasadorul Germaniei la Bucureşti.

Situaţia devine penibilă şi greu de înţeles. Andrei se îndreaptă spre Leonard Orban, care îi răspunde că e vorba de o cutumă impusă de U.E. : cu cât mai mulţi semnatari, cu atât mai multă responsabilitate şi implicare din partea autorităţilor. Îi sugerez să nu mai continue discuţia în acel moment. Teama mea era că disputa va escalada periculos.

Aterizăm şi Preşedintele se pregăteşte pentru declaraţia de presă. Andrei se apropie, ca să îi ofere informaţia cerută. Traian Băsescu îl respinge brutal. Nu are nici o justificare raţională pentru comportament decât o meschinărie stupidă. Plăcerea de a umili. În ziua următoare, Andrei îşi anunţă demisia.”

 Plecarea unui alt consilier

„Relaţia cu Sergiu Medar s-a deteriorat până când acesta s-a retras, invocând sănătatea şubredă, la fel ca şi ceilalţi care plecaseră. De fapt, nu sănătatea acestora era şubredă, ci sănătatea actului prezidenţial.”

„Cred că puterea a fost cea mai mare atracţie pentru el. Banii în sine nu cred că au avut o valoare. Dacă putea să cumpere putere, atunci da, dar plăceri de viaţă – lux, vacanţe, case, vile, avioane, maşini, diverse accesorii de împopoţonare narcisistă – nu cred că a fost pasionat”.

Interdicţiile lui Băsescu

„8 ianuarie 2006. T.B. îmi cere să le intezic celor de la TVR să îi mai pronunţe nume sau să mai difuzeze imagini cu el.„

„Ianuarie 2007. Îmi spune că nu îi mai suportă pe nenorociţii de la PD. Îl înfurie până la sfixiere faptul că nu ies de la guvernare. Sunt în birou şi îmi cere să convoc o conferinţă de presă. Motivul: să spună public că se delimitează de PD şi le interzice să-i mai pronunţe numele. A devenit deja o temă cine poate să-i pronunţe numele şi cine nu. /…) Cere legătura cu Blaga şi Videanu. „Domnule ministru Blaga, de astăzi vă interzic să îmi pomeniţi numele. Nu am nevoie de ajutorul vostru”. Textul e acelaşi pentru Videanu.””

Etichete pentru jurnalişti

„După demisia Elenei Udrea, zilele s-au derulat într-un carusel al lamentării furioase. Se considera prostul satului, care pune botul la presiunea media. Evident, eu aveam o vină covârşitoare: nu eram de partea lui, ci de partea unei prese plătite, controlate, fraternizând, cu „javrele” şi „jogodiile” din mass-media, după cum îmi reproşa”

„În timpul mandatului meu, au făcut istorie nefericită „găozar„, adresat lui Oviu Zar” şi replica dată jurnalistei de la Realitatea TV „Urcaţi-vă pe masă să vă arăt”. Prrmul îl enervase cu insistenţa unei întrebări, în al doilea caz a vrut să facă o glumă şi a ieşit o mojicie. (.…) Dar simţea când depăşea pragul bunei-cuviinţe. Nu spun că regreta, dar ştia când a „comis-o””.