Curtea de Apel Galaţi repune pe rol dosarul fostului preşedinte al CA Constanţa. Decizia CCR despre protocoale a generat hotărârea

Curtea de Apel Galaţi a decis, vineri, să repună pe rol dosarul în care fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa Nicolae Stanciu este judecat pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii, pentru a aduce în discuţie decizia Curţii Constituţionale privind protocoalele cu SRI, potrivit News.ro.
Iulian Tudor
18 ian. 2019, 17:07
Curtea de Apel Galaţi repune pe rol dosarul fostului preşedinte al CA Constanţa. Decizia CCR despre protocoale a generat hotărârea

Curtea de Apel Galaţi a admis, vineri, cererea formulată de omul de afaceri Vasile Costea, judecat în acelaşi dosar cu fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. Astfel, instanţa a hotărât repunerea cauzei pe rol, în vederea reluării dezbaterilor, în procedura de cameră preliminară.

Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea reluării dezbaterilor, în procedura de cameră preliminară, prin aducerea în discuţia participanţilor procesuali a deciziei Curţii Constituţionale din data de 16 ianuarie 2018 (nepublicată în Monitorul Oficial până la data pronunţării prezentei încheieri) – decizie referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 04.02.2009„, se arată în decizia Curţii de Apel Galaţi, citată de News.ro.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 11 februarie.

Procurorii DNA au dispus, în luna ianuarie a anului trecut, trimiterea în judecată a lui Nicolae Stanciu, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, pentru trafic de influenţă, luare de mită, fals în declaraţii, şi a lui Vasile Costea, administratorul unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Procurorii au stabilit că, în perioada noiembrie – decembrie 2012, Nicolae Stanciu, în calitate de judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a pretins şi primit de la Vasile Costea, mai multe obiecte de mobilier în valoare de 14.815 lei. Obiectele respective au fost livrate la locuinţa magistratului în 21 decembrie 2012.

În schimbul acestor foloase, Nicolae Stanciu a promis că îşi va exercita influenţa derivată din calitatea sa de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile.

Această promisiune s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii inculpatului Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de inculpatul Costea Vasile„, au precizat procurorii DNA.

Ei au mai stabilit că în declaraţia de avere întocmită în 12 iunie 2013, Nicolae Stanciu nu a declarat suma de 14.815 lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de mobilier.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte