Dana Rogoz s-a tuns și își donează din nou părul: „Chiar simțeam nevoia de o schimbare”. Cum arată acum actrița

Dana Rogoz și-a surprins fanii din mediul online cu o schimbare radicală de look. Actrița a renunțat la părul lung pentru un nou rol într-un proiect cinematografic. Nu este prima dată când vedeta profită de moment pentru a face o faptă bună, anunțând că își va dona părul tăiat în scopuri caritabile.
Anca Toma
19 aug. 2026, 14:59
Dana Rogoz s-a tuns și își donează din nou părul:
Dana Rogoz s-a tuns

Dana Rogoz va trimite codița din păr natural către Fundația Renașterea, organizație care folosește aceste donații pentru realizarea de peruci destinate pacientelor oncologice. Actrița a subliniat că acest gest reprezintă o continuare a implicării sale active în susținerea femeilor aflate sub tratament.

Citește și: Dana Rogoz și Radu Dragomir au împlinit 14 ani de la cununia civilă: „Am sărbătorit printr-o urcare pe munte”

Dana Rogoz: ” E puțin ciudat în primele zile”

„Oops I did it again. Tocmai m-am tuns, pentru că în câteva zile încep filmările pentru un nou lungmetraj și era nevoie de o schimbare. O să donez din nou codița, din păr natural, către Fundația Renașterea”, a scris Dana Rogoz pe rețelele de socializare.

Dana Rogoz a trecut prin numeroase transformări de look pentru rolurile sale din teatru și film, purtând de-a lungul timpului breton, șuvițe blonde sau tunsori pixie. Deși este familiarizată cu aceste schimbări artistice, actrița mărturisește că reflexia din oglindă din primele zile după o transformare radicală reușește încă să o surprindă.

„Trebuie să vă mărturisesc că nu mi-a fost niciodată teamă de schimbări, mai ales atunci când ele au venit odată cu un rol nou, pentru un nou proiect. Am avut părul foarte lung, cu breton sau fără, pixie cut, păr natural, blond sau cu șuvițe. Și m-am simțit bine în fiecare ipostază. Diferit, dar bine. E puțin ciudat în primele zile, când te zărești accidental într-o oglindă și nu te recunoști. Dar altfel, chiar simțeam nevoia de o schimbare!”, a completat actrița.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT