Daniel David, mesaj pentru părinți, elevi și profesori la început de an școlar: „Școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj elevilor, părinților și profesorilor, cu prilejul deschiderii anului școlar 2025-2026. Oficialul a recunoscut nemulțumirile generate de măsurile fiscal-bugetare și protestele sindicale, dar transmite că elevii trebuie să rămână în centrul educației.
Alina Costache
07 sept. 2025, 13:27
Daniel David, mesaj pentru părinți, elevi și profesori la început de an școlar: „Școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”
Daniel David, mesaj pentru părinți, elevi și profesori la început de an școlar: „Școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”

La începutul anului școlar 2025-2026, ministrul Educației, Daniel David, a adresat un mesaj întregii comunități educaționale, sub deviza „Per Aspera Ad Astra”. El a precizat că înțelege dificultățile provocate de noile măsuri fiscal-bugetare, însă le vede ca pe o oportunitate de a construi reformele reale, „prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme”.

MESAJUL lui Daniel David la început de an școlar

Redăm integral mesajul transmis de ministrul Educației, Daniel David:

„Dragi copii, profesori, părinți și oameni ai educației în general,

Când am început anul școlar 2025 – 2026, mesajul meu a fost anunțat și pus sub îndemnul „Per Aspera Ad Astra”, pentru a comunica faptul că înțeleg și dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare, dar și faptul că, dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor.

Citește și : Profesorii de la școala fiicei lui Nicușor Dan îl sfidează pe președinte și participă la grevă. Șeful statului este așteptat să participe la deschiderea anului școlar

Văd acum, când copiii se pregătesc să revină la școală, că sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale.

Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora.

Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd si le înțeleg – am respectat și protestele inițiate de sindicate -, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare.

Citește și : Noul an școlar începe cu probleme grave pentru Educație. Manuale vechi fără relevanță, programe școlare depășite, clase supraaglomerate, grevă națională a profesorilor

Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim!

Cu prețuire,

Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID

Ministrul Educației și Cercetării

Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene”, a transmis Daniel David pe pagina Ministerului Educației.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT