Darren Cahill, nominalizat de WTA la titlul de antrenorul anului. Totuşi, Simona Halep merge fără niciun antrenor în Australia

Australianul Darren Cahill, care a pregătit-o în ultimii ani pe jucătoarea română de tenis Simona Halep, actualul lider mondial, a fost nominalizat de WTA la titlul de cel mai bun antrenor al anului 2018.
Iulian Tudor
27 nov. 2018, 07:39
Darren Cahill, nominalizat de WTA la titlul de antrenorul anului. Totuşi, Simona Halep merge fără niciun antrenor în Australia

În acest an, Cahill a ajutat-o pe Halep să câştige primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros. Românca jucând şi finala la Australian Open, încheind pe primul loc în ierarhia mondială pentru al doilea an la rând. Halep a mai câştigat în acest an titlurile la Shenzhen şi Montreal, disputând finale şi la Roma şi Cincinnati.

La titlul de antrenorul anului au mai fost nominalizaţi Kamau Murray, care colaborează cu americanca Sloane Stephens (campioană anul acesta la Miami şi finalistă la Roland Garros, Montreal şi Turneul Campioanelor), belgianul Wim Fissette, antrenorul germancei Angelique Kerber în 2018 (a câştigat titlul la Wimbledon), monegascul Thomas Drouet, antrenorul unguroaicei Timea Babos (fost lider mondial la dublu, cu titluri cucerite în această probă la Australian Open şi Eastbourne, şi finale la Madrid şi US Open), şi germanul Sascha Bajin, antrenorul japonezei Naomi Osaka (numărul patru mondial, campioană la US Open).

Darren Cahill a anunţat pe 9 noiembrie că nu va mai colabora din 2019 cu Simona Halep, din motive familiale.

Câştigătorul anchetei va fi anunţat în data de 4 decembrie, având dreptul să voteze doar antrenorii înregistraţi în circuitul feminin.

În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, aceasta a anunţat că deocamdată nu se grăbeşte să angajeze un antrenor şi va merge singură la primele turnee din 2019, urmând să ia o decizie în funcţie de rezultatele pe care le va obţine. Primul turneu la care va participa Halep în 2019 este cel de la Sydney, care va începe pe 7 ianuarie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT