Ouăle se digeră bine atunci când sunt fierte uşor şi nu sunt implicate în apariţia infarctului, chiar dacă au colesterol. Gradul lor de prospeţime şi momentul din zi în care le consumaţi sunt importante. Ca să transformaţi ouăle într-un produs sănătos, este esenţial să le cunoaşteţi secretele, scrie doctorulzilei.ro.
Ochiurile preparate în apă se digeră uşor. Ouăle ochiuri româneşti, sparte în apă fierbinte şi cele care au fiert puţin şi sunt cleioase sunt cele mai sănătoase. „Se digeră mult mai uşor decât cele fierte tare. Singurele persoane pentru care se menţin contraindicaţiile sunt acelea care au probleme cu colecistul”, a precizat medicul Corina Zugravu, lector universitar UMF „Carol Davila” Bucureşti.
Nu ţineţi ouă sparte la frigider. Ouăle sunt foarte perisabile şi trebuie ţinute la frigider, în cea mai răcoroasă parte a acestuia, în cartonul în care le-aţi cumpărat. Dacă sunt sparte, găurite sau curge zeamă din ele, aruncaţi-le. Riscul de infecţie este mare. Înainte de a aşeza ouăle la frigider, este bine să nu le spălaţi. Înainte de a fi comercializate, ele trec deja prin această procedură. Potrivit specialiştilor, este indicat să nu le ţineţi la frigider mai mult de o săptămână.
Studiile mai noi arată că nu există nicio legătură între consumul de ouă şi creşterea riscului de boală cardiovasculară ori infarct. Alţi factori, cum ar fi fumatul, vârsta, moştenirea genetică, încetinirea metabolismului cântăresc mai mult în creşterea colesterolului în sânge decât consumul zilnic de ouă.
„Albumina şi lecitina din ou sunt două substanţe care împiedică încărcarea arterelor cu grăsimi rele”, explică Corina Zugravu.
Un ou pe zi nu vă poate pune inima şi arterele în pericol, spun specialiştii. Condiţia este însă ca acesta să fie „bio”, să provină de la păsări crescute la ţară. „Trebuie să verificaţi codul cu care sunt inscripţionate ouăle din comerţ. Când acesta începe cu cifra 0, oul este „bio”, când cifra este 1, înseamnă că pasărea a crescut la sol, în aer liber, iar când cifra este 3, înseamnă că pasărea a crescut la baterie”, adaugă nutriționistul.
Metode pentru a testa prospeţimea. Cea mai simplă metodă de a testa prospeţimea ouălor este să le cufundaţi într-un castron cu apă. Unul foarte proaspăt se va lăsa imediat la fund datorită greutăţii sale. Unul mai puţin proaspăt, în care a pătruns aerul, se va lăsa mai greu la fund, iar dacă este stricat va pluti. O altă metodă de a verifica starea ouălor este să să spargeţi unul dintre ele într-o farfurie. Dacă gălbenuşul este rotund şi compact şi rămâne în centrul oului, înseamnă că acesta este proaspăt. În schimb, dacă gălbenuşul se dispersează, înseamnă că oul este vechi.
Citeşte şi Acesta este adevărul: ce ţi se întâmplă în corp când mănânci trei ouă întregi pe zi