Demisie din PSD. Senatorul Nicolae Marin a plecat din partid

Senatorul Nicolae Marin a declarat, vineri, că a renunţat la calitatea de membru PSD şi de chestor al Senatului şi va activa ca parlamentar independent.
Iulian Tudor
23 aug. 2019, 06:50
Demisie din PSD. Senatorul Nicolae Marin a plecat din partid

„Într-o democraţie sănătoasă, dezbaterea şi competiţia sunt încurajate pentru că aduc progres. Constat că dezbaterile provocate de mine în ultima perioadă în PSD Galaţi au deranjat şi am fost izolat. Pentru binele tuturor, am hotărât să renunţ la calitatea de membru PSD şi de chestor al Senatului şi voi activa ca senator independent până când mă voi implica într-un alt proiect politic. Le mulţumesc celor care susţin demersul meu chiar dacă n-au avut curajul să vorbească, deocamdată, în public”, a precizat Marin.

Nicolae Marin a candidat pe 2 august, la Conferinţa judeţeană de alegeri, pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi, unde a obţinut 49 de voturi, fiind învins de europarlamentarul Dan Nica, care a obţinut 334 de voturi. În discursul de candidatură, Marin a criticat activitatea lui Dan Nica, dar şi a altor membri aflaţi în conducerea PSD Galaţi, solicitând ca aceştia să facă un pas în spate.

Nicolae Marin este la al doilea mandat de senator.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT