La şedinţă sunt prezenţi 18 deputaţi din totalul de 26 de membri ai comisiei. Odată înaintat raportul Comisiei juridice, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va stabili când se vor vota în plen solicitările DNA.
Săptămâna trecută, după ce şi-a studiat dosarul, Mădălin Voicu a declarat că este nevinovat, în timp ce Nicolae Păun a preferat să folosească uşa din spate a sălii de şedinţă pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariştilor.
Potrivit unor surse parlamentare, dosarele conţin interceptări ale unor înjurături şi ameninţări făcute la adresa procurorilor de Nicolae Păun.
Referitor la acuzaţiile de trafic de influenţă, Mădălin Voicu a precizat joi că interceptările din dosar ce îl au drept protagonist vizează un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audienţă pe deputatul Nicolae Păun, scrie Mediafax.
Întrebat de jurnalişti dacă va face o recomandare pentru colegii deputaţi, în privinţa votului din plen, Mădălin Voicu a spus că nu ”îşi permite” să facă recomandări nimănui. De asemenea, el a explicat că deputaţii îl cunosc suficient de bine ca să nu mai fie nevoie de aşa ceva.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va vota în favoarea cererii DNA.
Dosarul DNA are 19 volume, însumând 4.886 de pagini.
DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani.