Ileana Ramba s-a născut într-o familie foarte săracă dintr-un sat de lângă Braşov. A fost al doilea copil la părinţi şi s-a născut oloagă, cu picioarele întoarse în interior.
„Moaşa i-a zis mamei, ai grijă să nu mai faci alţi copii că toţi vor fi ologi. Mama a mai făcut sapte copii, patru băieţi şi trei fete toţi sănătoşi. Când am avut doi ani şi jumătate tata m-a dus la operaţie în Braşov întâi la un picior şi trebuia să mă mai ducă la şase luni, dar a început războiul şi doctorul era neamţ, s-a otrăvit ca să nu fie deportaţi. Când m-a dus prima dată la şcoală învăţătoarea a zis: „ce mi-o aduci pe asta aici, du-o acasă şi pune-o în faţa sobei să bage lemne în foc. Că nu-i bună de altceva”. Şi tata zice: „eu ţi-am adus-o să o înveţi. Aşa cum o vezi, eu preoteasă o fac”. Am făcut câteva clase, dar tot greu mergeam. La şcoală am întâlnit altă nenorocire, o altă durere. Copiii nu vroiau să se joace cu mine. Când era un grup de copii şi mergeram şi eu la ei se răsfirau, plecau. De câte ori m-am dus după şcoală şi am plâns… nimeni nu stătea lângă mine, nimeni nu mă ajuta”, îşi începe povestea preoteasa.
Lacrimile şi rugăciunile fetiţei născută cu handicap şi pe care o oropseau şi alungau cei din jur au ajuns până la Maica Domnului care i-a trimis un mesager salvator: o verişoară a mamei sale.
„Am mers cu ea, părintele se mutarse de la Sâmbăta la Prislop. Cu un grup de credincioşi de aici din Braşov, ştiu că ne-am dus cu trenul, la Simeria ne-a dat jos şi acolo au închiriat o căruţă cu cai, au pus toate bagajele în căruţă şi pe mijne peste bagaje. Şi ne-am dus până la Prislop. Aveam 12 ani. O doamnă de lângă mine m-a întrebat: Ai adus să-i dai ceva părintelui? Eu nici n-am ştiut. Nu! Şi mi-a dat o cutie mică şi zice, dă-i asta şi cere-i ceva. Nu ştiu ce a fost în cutie. Mi-a dat cutia şi coboară părintele. Nu-s cuvinte să vă spun. Înalt, în reverendă albă, cu centură neagră, cu un păr până la umeri, şi venea la fiecare şi-i dădea binecuvântarea. Când a ajuns în dreptul meu i-am întins cutia tremurând şi eu am zis, părinte, ajută-mă să pot să merg. Atunci dânsu a lăsat mâna jos, s-a dat înapoi un pas, m-a privit din cap până în picioare, şi a zis, bine, mă, fie. Şi m-a binecuvântat. Un fior mi-a trecut prin şira spinării. Până în vârful degetelor. Şi eu cred că atunci părintele mi-a întărit picioarele. Am început să plâng. Atunci în momentul acela am putut să merg pe picioarele mele. N-am mai fost la Prislop decât în anul următor. Atunci am asistat la o liturghie cu episcopi. Şi nu l-am mai văzut pe părintele că a plecat în 49 şi în 50 l-au arestat. Au trecut anii”, a marturisit femeia.
După ce fusese prigonit de oamenii lui Antonescu pentru presupusa sa contribuţie la Mişcarea Legionară, părintele Arsenie Boca a fost urmărit cu mai multă determinare de către poliţia secretă a regimului nou instaurat de comunişti. Monahul Arsenie Boca este arestat şi terorizat în nenumărate rânduri la interogatorii. Până la urmă i se găseşte nod în papură şi este condamnat la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră unde execută trei ani de detenţie. Legenda spune că a fost eliberat datorită intervenţiei Patriarhului Justinian care i-ar fi atras atenţia capului Securităţii, Teoharie Georgescu, că dacă nu-l eliberează există posibilitatea unei revolte a făgărăşenilor.
Până la urmă părintele catherisit de către Sfântul Sinod, oprit de la a fi călugăr sau preot, găseşte o soluţie pentru a fi aproape de biserică şi de credincioşi.
Devine pictor de biserici, cea mai importantă frescă religioasă pe care a realizat-o aflându-se la biserica Drăgănescu unde, de altfel, a şi fost mutat centrul spiritual care aduna roiuri de credincioşi.
Vezi: SFANTA MARIA: Rugăciunea părintelui Arsenie Boca pe care toţi creştinii ar trebui să o spună
Vremurile comuniste erau aspre pentru credincioşi, dar mai ales pentru cei care voiau să-l vadă pe părintele Arsenie Boca. Chiar dacă sistemul făcea eforturi mari pentru a-l izola pe părinte şi a-l supraveghea, oamenii uitau de frică şi se duceau buluc la biserica Drăgănescu de unde, căţărat pe schele, el îşi făcea datoria de mare duhovnic.
„Mă, eu când voi pleca din viaţa asta, vă voi ajuta mai mult”, le spunea el celor pe care îi considera apropiaţii săi. Ileana a simţit şi ea ajutorul părintelui după ce acesta a trecut de-a dreapta Tatălui. De multe ori simpla invocare a Sfântului Ardealului a ajutat-o să facă lucruri ce păreau imposibile.
Preoteasa Ilieana Ramba susţine că, din când în când , are viziuni cu părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop.
Multe semne ne arată că părintele trebuie canonizat.
Fenomenul început în 1940 a luat, în zilele noastre, o amploare incredibilă. Milioane de credincioşi aşteaptă cu înfrigurare ca Biserica Ortodoxă Română să-l canonizeze pe părintele Arsenie Boca. Din ce în ce mai des ies la iveală mărturii noi despre harul părintelui cât şi despre obiectele sfinte care i-au aparţinut. De curând, în biserica Sfânta Treime din Şcheii Braşovului, s-a descoperit crucea de binecuvântare care a aparţinut părintelui Arsenie.
Citeşte şi: Pelerinaj impresionant la crucea de argint a lui Arsenie Boca. Sute de credincioşi pe străzile Braşovului