Dezvăluirile făcute de Dragoș Bucur după 20 de ani de relație cu Dana Nălbaru: „Nu îmi pot închipui viața fără ea”

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur sunt împreună de 20 de ani și formează unul dintre cele mai frumoase și discrete cupluri din showbizul românesc. În cadrul unui interviu recent, actorul a vorbit despre căsnicia cu artista.
Giorgiana Amarie
22 iul. 2026, 18:59
Dezvăluirile făcute de Dragoș Bucur după 20 de ani de relație cu Dana Nălbaru:

Dragoș Bucur a vorbit recent despre relația cu Dana Nălbaru, mărturisind ce i-a ținut împreună atâția ani.

„Evit să vorbesc despre astfel de subiecte, dar ca să ofer totuși un răspuns succint, aș spune că amândoi am dorit de fiecare dată să trecem peste problemele care au apărut în viața noastră și tot amândoi am ales să ne sfătuim în legătură cu orice decizie care impacta familia, fie că ținea de carieră, bani sau subiecte personale”, a declarat Dragoș Bucur pentru revista VIVA.

Citește și: Fiica lui Dragoș Bucur și a Danei Nălbaru a făcut accident. Ce a pățit Sofia, a povestit cu lacrimi în ochi

În urmă cu mai mulți ani, Dana a renunțat la muzică și a decis să se dedice total familiei și altor proiecte personale. Întrebat dacă soția lui a luat decizia corectă, actorul a răspuns sincer.

„Vorbeam mai devreme despre decizii personale și ce ne împlinește pe fiecare. Ei bine, aceleași idei se aplică și aici, pentru Dana, acesta a fost drumul corect, cel firesc, s-a raportat așa cum a simțit la viață și la ce e important în viața ei. Din perspectiva societății de astăzi poate părea curaj să renunți la carieră, dar Dana a fost cât de sus se putea în domeniul muzical, a avut succes, bani și faimă, sincer să fiu, nu știu ce putea dovedi în plus…

A ales echilibrul oferit de familie și credință. Nu vreau să dau în nimeni cu ceea ce spun, dar mă îndoiesc teribil că poți fi împlinit și fericit la 50-60 de ani, dacă ești un om cu succes în carieră și cu milioane în cont, însă atunci când ajungi acasă, patul e gol sau persoana din pat e în fiecare noapte alta, copiii – dacă îi ai – au crescut fără tine, iar tu ai pe pereți doar poze cu tine”, a mai declarat Dragoș Bucur.

După 20 de ani petrecuți împreună, Dragoș Bucur încă este surprins de soția lui în anumite situații, recunoscând că nu-și poate imagina viața fără ea.

„Dana mă surprinde mereu, partea bună este că și eu reușesc să o surprind! Avem o viață care se schimbă constant, și asta ne ține în priză… Gândește-te că la aproape 50 de ani, noi ne-am transformat în niște țărani și am învățat să facem lucruri la care nu ne-am fi gândit niciodată. O iubesc pe Dana, nu îmi pot închipui viața fără ea și nu știu cum aș fi evoluat dacă nu ne cunoșteam (sincer să fiu, îmi e și teamă să mă gândesc). Am senzația că trăim într-un fel de simbioză, suntem un fel de Venom și Eddie Brock, doar că schimbăm constant rolurile!”, a mai adăugat actorul.

Citește și:  Dana Nălbaru și Dragoș Bucur se mândresc pe internet cu gospodăria lor. S-au retras la țară în urmă cu doi ani: „A fost cea mai bună decizie”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Pe cine înlocuiește Nadia Comăneci în juriul de la „Românii au talent”. Vedeta Pro TV care pleacă
Capital.ro
Curs valutar vineri, 11 septembrie. Ce valoare au înregistrat euro și dolarul la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Nadia Comăneci, mărturisire despre momentele dificile din copilărie: ”Am primit o lecție”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului