DNA a stabilit o cauţiune în valoare de un milion de euro pentru fostul ministru Sebastian Vlădescu

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi au fixat o cauţiune în valoare de un milion de euro în cazul acestuia, anunţă miercuri Direcţia Naţională Anticorupţie.
Iulian Tudor
02 mai 2018, 08:21
DNA a stabilit o cauţiune în valoare de un milion de euro pentru fostul ministru Sebastian Vlădescu

„Faţă de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauţiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară şi consemnată pe numele său la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiaşi unităţi de Parchet. Cauţiunea se va depune în termen de 10 zile”, transmite DNA.

Citeşte şi: Fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru o mită de peste două milioane de euro

Potrivit sursei citate, „în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie”.

DNA nu a specificat, până în prezent, despre ce companie străină este vorba.

Din informaţiile publice reiese că asocierea de firme Swietelsky – Wiebe – Takenaka este constructorul lucrărilor. De altfel, autorităţile austriece au efectuat o serie de percheziţii în sedii ale firmei de construcţii Swietelsky, în cadrul anchetei asociate dosarului fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, a relatat site-ul Nachrichten.at.

Procurorii informau vineri că banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român, respectiv de la compania C.N. C.F.R.

„În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate”, explica Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Citeşte şi: Klaus Iohannis a aprobat cererea de urmărire penală a fostului ministru Sebastian Vlădescu în dosarul CFR

În perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, Sebastian Vlădescu ar fi primit un milion de euro, reprezentând partea sa din comisionul pretins, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.

Ulterior, între 2009-2010, fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, ar fi acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, ar fi primit 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat.

„De asemenea, în acelaşi context, suspectul Vlădescu Sebastian, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa”, arată DNA.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Intră în vigoare din 2025. România, obligată să ia măsuri fără precedent. Planul pus la cale de UE
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Armata israeliană a relaxat regulile de angajare pentru a permite atacuri cu risc asupra civililor în războiul din Gaza
MediaFlux
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)