DNA cere ridicarea imunităţii lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii. Senatorul este acuzat că şi-a angajat fictiv o consilieră

Procurorii DNA au transmis Senatului cererea de încuviințare a urmăririi penale pentru fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, potrivit România TV. Bodog este acuzat fapte de corupţie în legătură cu angajarea unei consilier când era ministrul al Sănătății.
Iulian Tudor
04 iul. 2019, 13:34
DNA cere ridicarea imunităţii lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii. Senatorul este acuzat că şi-a angajat fictiv o consilieră

UPDATE:Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

„În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, ale Deciziei nr. 270 din 10.03.2008 a Curţii Constituţionale şi ale art. 305 alin. 4 din Cpp, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de un fost ministru, în prezent senator în Parlamentul României – Senat, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, şi fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018”, se arată într-un comunicat al Parchetului General transmis joi.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Procurorii DNA cer procurorului general interimar al României să transmită Senatului o cerere de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, pe care îl suspectează de posibile fapte de corupţie legate de modalitatea în care ar fi angajat o consilieră în perioada mandatului său.

„Procurorii anticorupție desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului”, se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii susţin că, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

„În ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide”, conchide DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT