Mort de beat, bărbatul de 27 de ani și-a bătut cei doi copii, de 3, respectiv 7 ani, producându-le mai multe leziuni grave, scrie pressalert.ro.
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatului Porpona Radu Iosif, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violenţă în familie. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul Porpona Radu Iosif, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Arad.
Oamenii legii mai spun că „în data de 24.10.2015, ora 00.30, în timp ce se afla la domiciliul său, suspectul i-a agresat fizic pe fii săi, minorii I.C.Y., în vârstă de 7 ani, respectiv P.C.I., în vârstă de 3 ani, cărora le-a provocat leziuni traumatice constând în traumatism cranian respectiv escoriaţii faciale şi echimoze faciale astfel cum reiese din fişa de observaţie a minorilor care în prezent se află internaţi la Spitalul Clinic Medical Judeţean”.
Citeşte şi Scene cutremurătoare într-un orfelinat din Republica Moldova. Copiii sunt abuzaţi şi maltrataţi