Breaking
News
Atacatorul, în vârstă de 20 de ani, i-ar fi bătut și înjunghiat pe cei doi în plină stradă, în fața altor trecători, potrivit telegrafonline.ro. Mai mulți oameni care au fost martori la scena de groază au sunat la 112. În scurt timp, la fața locului au ajuns polițiștii și medicii Serviciului de Ambulanță.
Victimele au fost preluate și transportate la Spitalul Județean Constanța.
Suspectul a fost prins și reținut de oamenii legii. Acesta va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii constănțeni continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor.