Donald Trump susține că Iranul este un stat eșuat: „Au o inflație de 350%. Nu mai au monedă. Nu își plătesc soldații. Liderii lor sunt în mare parte morți”

Președintele american Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt militar și exclude folosirea unei arme nucleare împotriva Teheranului, pe fondul reluării atacurilor dintre cele două țări.
Andrei Ene
01 sept. 2026, 08:35
Donald Trump susține că Iranul este un stat eșuat: „Au o inflație de 350%. Nu mai au monedă. Nu își plătesc soldații. Liderii lor sunt în mare parte morți”

Președintele american Donald Trump a exclus folosirea unei arme nucleare împotriva Iranului, susținând că forțele iraniene au fost deja înfrânte militari. Declarațiile au fost făcute luni, după ce Statele Unite și Iranul au reluat schimburile directe de atacuri după aproximativ o lună de pauză.

În timpul unei discuții cu presa, în Biroul Oval, Trump a fost întrebat dacă exclude posibilitatea ca Statele Unite să folosească o armă nucleară împotriva Iranului.

Citește și : Statele Unite au atacat Iranul după o pauză de o lună. Teheranul a ripostat cu lovituri asupra unor baze aeriene din Iordania și Emiratele Arabe Unite VIDEO

„Ei bine, în mod normal nu aș spune asta, dar răspunsul este da. Am exclus-o. Nu există niciun motiv pentru asta”, a răspuns președintele american, potrivit Fox News, citat de Mediafax.

Donald Trump a reacționat apoi vehement la întrebarea reporterului și a susținut că Iranul nu mai reprezintă aceeași amenințare militară ca înainte.

„Ce întrebare stupidă. Sunt complet învinși din punct de vedere militar! Deci îi înving și apoi ar trebui să mai folosesc și o armă nucleară împotriva lor? Ce întrebare stupidă”, a spus liderul de la Casa Albă.

Nu este pentru prima dată când Trump respinge ideea folosirii armelor nucleare împotriva Iranului. În aprilie, președintele american declara că nu intenționează să recurgă la astfel de arme și afirma că acestea „nu ar trebui să fie folosite de nimeni niciodată”.

Întrebat dacă reluarea confruntărilor dintre Washington și Teheran reprezintă o operațiune militară limitată sau marchează revenirea la un război de amploare, Trump a minimalizat capacitățile militare pe care Iranul le mai are la dispoziție.

Președintele SUA a descris Iranul drept un „stat eșuat” și a enumerat mai multe pierderi suferite de forțele iraniene.

„Au o inflație de 350%. Nu mai au monedă. Nu își plătesc soldații. Liderii lor sunt în mare parte morți. Marina lor nu mai există. Forțele lor aeriene nu mai există. Echipamentele lor de supraveghere au fost distruse aproape în totalitate”, a declarat Trump.

În același timp, liderul american nu a exclus continuarea atacurilor convenționale asupra Iranului.

„Asta nu înseamnă că nu-i vom lovi”, a adăugat Trump.

Președintele american a susținut că Washingtonul nu urmărește, cel puțin în acest moment, declanșarea unei noi ofensive militare de amploare împotriva Teheranului, chiar dacă atacurile dintre cele două țări au fost reluate.

Acesta a vorbit și despre situația din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai  importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol.

Donald Trump a susținut că Statele Unite controlează situația și că numeroase nave au reușit să traverseze strâmtoarea cu ajutorul Marinei americane.

Citește și : Nicolas Maduro a publicat fotografii din închisoarea din New York: „Rămânem fermi, cu inimile pline de dragostea voastră” FOTO

Potrivit președintelui, o cantitate importantă de petrol continuă să ajungă pe piața mondială, în ciuda tensiunilor militare.

„De aceea nu ați văzut prețul petrolului crescând așa cum se credea că s-ar putea întâmpla”, a afirmat Trump.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT