Donald Trump a insistat asupra ideii că forța Statelor Unite nu se bazează doar pe instituțiile sale, ci și pe valorile și cultura care au stat la baza dezvoltării țării.
„Prin harul lui Dumnezeu, Statele Unite ale Americii sunt cea mai de succes, cea mai realizată şi excepţională naţiune care a existat vreodată în istoria omenirii şi este minunat să fiu preşedintele vostru”, a spus Donald Trump.
Președintele SUA a declarat că libertatea americană a fost păstrată de generații datorită caracterului cetățenilor și a susținut că identitatea națională trebuie protejată: „Nu putem uita niciodată că libertatea americană nu a dăinuit timp de 250 de ani doar datorită cuvintelor de pe hârtie. Libertatea a prevalat aici datorită culturii şi caracterului oamenilor care au declarat-o, au apărat-o şi au păstrat-o”.
Însă, în ultimii ani, a adăugat preşedintele american, a existat „o încercare incontestabilă de a schimba acest caracter excepţional pentru a ne scoate din minte spiritul american, a ne înstrăina de istoria noastră şi a face imposibil chiar şi răspunsul la întrebarea Ce înseamnă să fii american?”.
Dobald Trump a transmis totodată că oricine dorește să fie parte a societății americane trebuie să respecte și să aprecieze valorile pe care a fost construit statul: „Aşadar, în seara asta, să spunem clar şi cu mândrie ce îi face pe americani atât de unici şi extraordinari, îi vom reda ţării noastre identitatea. Mai presus de orice, americanii iubesc libertatea. Nu trebuie să te naşti aici, dar trebuie să iubeşti ceea ce am construit, trebuie să ne iubeşti ţara”.
O parte importantă a discursului a fost dedicată criticilor la adresa comunismului, pe care Donald Trump l-a descris drept o amenințare la adresa libertății și a Constituției Statelor Unite. Președintele a asociat acest curent ideologic cu o parte dintre adversarii săi politici și a făcut apel la alegători să sprijine Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026.
Potrivit publicaţiei The Hill, i-a atacat pe democraţi numindu-i „Partidul Comunist”, spunând că sunt formaţi din imigranţi ilegali, infractori „şi toţi cei care nu vor să muncească”.
„Există acum o resurgenţă a ameninţării comuniste în ţara noastră, inclusiv din partea nou-veniţilor în ţara noastră, care îmbrăţişează idei total opuse modului nostru de viaţă şi marelui nostru succes”, a mai spus liderul de la Casa Albă.
În finalul discursului, Donald Trump a făcut o scurtă referire la relațiile cu Iran, afirmând că autoritățile de la Teheran își doresc reluarea negocierilor. Declarațiile au venit în contextul funeraliilor organizate în Iran pentru fostul lider suprem Ali Khamenei: „Sunt nerăbdători să încheie un acord. Îşi doresc atât de mult să-l încheie. Le-am dat o săptămână liberă pentru o înmormântare pentru că suntem drăguţi”.
Liderul american a încheiat printr-un omagiu adus celor patru președinți reprezentați pe Muntele Rushmore – George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln – pe care i-a descris drept personalități decisive în construirea și consolidarea Statelor Unite.
„Aceştia sunt bărbaţii care au declarat libertatea, ne-au câştigat libertatea, ne-au salvat libertatea şi ne-au asigurat libertatea. Au fost oameni de acţiune, oameni ambiţioşi, oameni îndrăzneţi, oameni ai destinului şi oameni cu o inteligenţă cu adevărat deosebită”, a spus Donald Trump.