Doru Iuga, Florin Paraschivescu şi Oana Galanton, jurnalişti de la ziarul „Atac de Buzău”, fuseseră reţinuţi sâmbătă, după ce femeia a fost prinsă în flagrant în timp ce primea suma de 500 de lei de la un primar. Paraschivescu şi Iuga au fost arestaţi la domiciliu, iar Galanton a primit control judiciar.
Doru Iuga a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj. „Salve! Sunt ok…sunt acasa la mine in arest la domicilu decizie luata de Judecătoria Buzău. Este ciudata senzatia..cat despre „fabulosul” dosar de santaj…o sa vorbim după ce voi lămuri judecatorii ce vor instrumenta dosarul – asa este normal. Nu vreau să scriu aici daca sunt vinovat ori ba”, a scris Iuga, potrivit libertatea.ro
Acesta a adăugat: „Multumesc celor ce au fost alaturi de mine…si avocatului meu de toata isprava Amalia Bica ce m-a sustinut neconditionat demonstrand ca nu se impune o decize dura asupra mea. O duminica frumoasă!”.