Dragnea, despre amânarea dezbaterii Codului Fiscal: „Să vedem dacă temerile preşedintelui au temei”

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat în privinţă amânării dezbaterii Codului Fiscal în Parlament că atât partidele din coaliţie, cât şi opoziţia, au căzut de acord pentru să se ia o pauză pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză.
Ionela Marcu
24 aug. 2015, 18:57
Dragnea, despre amânarea dezbaterii Codului Fiscal:

„E vorba de o lege atat de importanta, atat in context international, cat si in contextul intern. Neamtul are o vorba: cantareste de multe ori si taie o singura data. Decizia finala nu o pot lua decat liderii politici, pentru ca este vorba despre asumarea unei responsabilitati foarte mari. Codul Fiscal poate schimba viata tuturor.

Avem sansa sa dam cat de cat mana libera sectorului privat. Nu cumva o parte din măsurile din noul Cod fiscal sau toate măsurile, tot pachetul, sau o parte din pachet, pot fi adoptate mai devreme de 1 ianuarie? Din acest motiv am zis „cui îi strică încă 2-3 zile de analiză internă, noi în cadrul coaliţiei, împreună cu Ministerul Finanţelor, cei din opoziţie împreună cu specialişti. Iar joi, când ne vom întâlni, să avem mai multe elemente, şi atunci poate găsim cea mai bună soluţie. Poate acest Cod fiscal, aşa cum a intrat în Parlament, să rămână la fel. (…) Cred că trebuie o discuţie mult mai aşezată”, a declarat Liviu Dragnea. „, a declarat Liviu Dragnea, luni seară, la Antena 3.

Citeşte şi Dragnea a STABILIT cu Gorghiu când va avea loc întâlnirea pe Codul Fiscal

De asemenea, Dragnea a precizat că atât el, cât şi Victor Ponta i-au cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, „să facă o analiză, pentru a vedea dacă temerilor preşedintelui privind Codul Fiscal au temei”.

Noi am cerut, şi eu şi premierul Victor Ponta, cam acum 2-3 săptămâni, de comn acord, ministrului de Finanţe Teodorovici, să luăm în serios solicitarea preşedintelui României, care probabil că a avut nişte elemente care l-au determinat să întoarcă Codul fiscal în Parlament şi să facă din nou o analiză, o refundamentare, o prognoză, pentru a vedea dacă îngrijorările preşedintelui au temei sau dacă în cadrul Ministerului Finanţelor calculele şi analizele spun că, aşa cum a fost adoptat Codul fiscal în Parlament, poate merge mai departe”, a spus Dragnea.

Preşedintele interimar al PSD a mai explicat că liderii politici au convenit să aibă loc o discuţie tehnică săptămâna trecută, însă decizia finală asupra acestei chestiuni aparţine liderilor politici, pentru că este vorba de asumarea unei responsabilităţi foarte mari.

Liderul PSD a precizat că este mai bine să fie amânată dezbaterea pe cererea de reexaminare a Codului fiscal trimisă de preşedinte, „să fim siguri că este o decizie luată în cunoştinţă de cauză”.

„Premierul a avut o întâlnire cu preşedintele României, am înţeles, şi cu vicepremierul Oprea. S-a discutat despre posibilitatea modificării variantei iniţiale.

Oricând apare această posibilitate înseamnă că au apărut ceva elemente şi atunci am zis că e bine pentru toţi, şi pentru noi în coaliţie, şi pentru colegii din Opoziţie să ne mai acordăm câteva zile, pentru că nu se întâmplă nimic dacă noi vom avea votul în final săptămâna viitoare, în sesiunea normală, dar, atunci când luăm decizia, să fim siguri că este o decizie luată în cunoştinţă de cauză”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că, în şedinţa de luni, a făcut propunerea în acest sens colegilor de coaliţie, toţi colegii fiind de acord, inclusiv premierul Victor Ponta.

Referitor la discuţiile tehnice pe Codul fiscal, Liviu Dragnea a spus că a primit informaţii contradictorii „şi din partea colegilor din Opoziţie, şi din partea celor din Coaliţie care au participat”.

„Eu sunt aproape convins că, joi (la întâlnirea liderilor partidelor n.r.), toţi liderii politici care vom participa la acea întâlnire vom avea o soluţie, în aşa fel încât ea să intre în procedurile parlamentare imediat cum începe sesiunea de la 1 septembrie şi în termen foarte scurt să fie aprobată modificarea la Codul fiscal”, a menţionat Dragnea.

Citeşte şi Ministrul Finanţelor, CRITICAT de Dragnea: „A avut un singur mandat de la mine. A GREŞIT”

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni dimineaţă, la finalul şedinţei Coaliţiei, că PSD cere amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul fiscal şi doreşte o reuniune a liderilor partidelor parlamentare pentru joi, astfel încât să se ajungă la o decizie politică.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Trucuri pentru a obține friptura de porc fragedă și suculentă
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Accident tragic în Brazilia: 38 de morți și nouă răniți grav într-o coliziune între un autobuz și un camion
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?