„Creșterea economică de 4,9% din primele nouă luni ale anului este cea mai mare din Uniunea Europeană. Acest avans este important având în vedere procesul de convergență, de creștere a nivelului de trai, către țările Uniunii Europene. Această creștere s-a simțit și în buzunarul românilor, având în vedere creșterea veniturilor care a făcut loc avansului consumului cât și a economisirii”, a explicat Anca Dragu, potrivit Agerpres.
În opinia sa, avansul economisirii arată și existența unor venituri suplimentare, dar și încredere în economie.
Potrivit datelor prezentate de ministrul de resort, veniturile lunare ale gospodăriilor au crescut, la șase luni, cu 12%, iar economiile cu 430 de lei lunar.
Pe de altă parte, Anca Dragu a menționat faptul că și potențialul economiei a avansat în ultimul an.
„Recent, Comisia Europeană a revizuit prognoza PIB potențial, care arată sustenabilitatea economiei, la 3,4% în prognoza de toamnă, de la 3,1% inițial. Pentru anul viitor, estimarea crește la 3,7%”, a spus ministrul Finanțelor.
Și pe plan intern, Comisia Națională de Prognoză, folosind același model macroeconomic, dar având la dispoziție mai multe date interne, a prognozat o creștere a PIB potențial de 3,6% pentru 2016 și de 4% anul viitor.
În privința deficitului bugetar pentru acesta an, Anca Drgu a menționat că acesta s-a situat la 0,5% din PIB la nouă luni, și se menține ținta de 2,8% din PIB pentru finalul anului.
Citeşte şi Creşte salariul minim pe economie. Acesta ar putea fi între 1.300 şi 1.500 de lei