În ultimii trei ani, duminica a fost una dintre cele mai periculoase zile din săptămână, cu numeroase tragedii, accidente şi agresiuni. De asemenea, octombrie este luna cu cele mai multe decese, susţin specialiştii.
„Ştim că infracţiunile nu vin în mod întâmplător. Sâmbăta şi duminica sunt zile în care oamenii se adună în grupuri mari, iar alcoolul este deseori implicat. Asta poate crea tensiuni şi poate duce la violenţe domestice sau altercaţii în public”, a explicat criminologul Stuart Kirby pentru The Mirror.
Statistica se confirmă şi în România. Chiar în prima zi din luna octombrie, un grav accident a avut loc în Judeţul Vrancea. Patru oameni au murit nevinovaţi şi alţi patru au fost răniţi. Două dintre victime erau tineri căsătoriţi de doar câteva zile, iar fata care abia fusese mireasă era însărcintă.
O altă tragedie a avut loc în prima duminică din luna octombrie, pe Drumul European 85 în judeţul Vrancea. Patru oameni au murit, printre ei o fetiţă de şapte ani, iar alţi opt au fost grav răniţi.
Nici următoarea duminică din octombrie nu a fost lipsită de evenimente tragice. Un tânăr a ieşit la plimbare cu motocicleta prin Capitală, dar un moment de neatenţie i-a adus moartea. Din cauza vitezei, a pierdut controlul motorului şi a intrat violent într-un taxi parcat pe marginea șoselei. Motociclistul a murit pe loc.
Şi tragedia de pe Aerodromul din Clinceni a avut loc tot într-o zi de duminică. Doi paraşutişti au murit, iar un al treilea a fost grav rănit, după ce s-au prăbuşit în timpul unui exerciţiu.