Economia românească a crescut de două ori mai rapid decât media din UE în trimestrul patru 2018

Cu un avans de 0,7% în trimestrul patru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat o creştere economică de trei ori mai mare decât avansul de 0,2% din zona euro şi, respectiv, de peste două ori faţă de cel consemnat de Uniunea Europeană, de 0,3%, înregistrat în aceeaşi perioadă, arată cea de-a doua estimare publicată joi de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Iulian Tudor
07 mart. 2019, 11:47
Economia românească a crescut de două ori mai rapid decât media din UE în trimestrul patru 2018

Ritmul de creştere consemnat de economia românească în ultimele trei luni ale anului trecut este însă inferior avansului înregistrat de Estonia (2,2%), Lituania (1,3%), Letonia şi Suedia (ambele cu 1,2%), Cipru (1,1%), Ungaria (1%), Cehia (0,9%), Bulgaria, Slovacia şi Slovenia (0,8%). Finlanda, Danemarca şi Spania au înregistrat de asemenea o expansiune de 0,7% în trimestrul patru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni.

Germania, cea mai mare economie europeană, a avut o creştere zero în trimestrul patru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce Grecia şi Italia au înregistrat un declin de 0,1%. Nu sunt disponibile datele pentru Irlanda, Luxemburg şi Malta.

În ritm anual, în trimestrul patru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, economia românească a înregistrat un avans de 4%, de aproape 4 ori mai mare decât media de 1,4% în Uniunea Europeană şi avansul de 1,1% în zona euro.

După ce, timp de mai multe trimestre, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, în ultimul trimestru al anului trecut, avansul economiei româneşti a fost mai mic decât cel înregistrat de Letonia (5,6%), Ungaria (4,9%), Polonia (4,6%) şi Estonia (4,3%). Slovacia a înregistrat de asemenea o expansiune de 4% în trimestrul patru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017.

Toate statele care au raportat datele către Eurostat au înregistrat creştere economică în trimestrul patru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, exceptând Italia, care a stagnat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT