Edilul care va da afară cei mai mulți oameni, despre ”planul Bolojan”: ”E nevoie de reformă, dar nici nu aș vrea să fie transformată într-o vânătoare de vrăjitoare”

”Planul Bolojan” de reformare a administrației publice locale presupune că ar trebui să plece acasă, la nivel național, peste 13.000 de oameni. Cele mai multe concedieri ar urma să fie făcute la Primăria Sectorului 2, al cărei șef, Rareș Opincă, se declară de acord, în principiu, cu reforma, însă subliniază că aceasta nu trebuie ”transformată într-o vânătoare de vrăjitoare”. ”E clar că nicio primărie nu seamănă cu cealaltă”, argumentează edilul.
Irina Dumitrescu
03 sept. 2025, 09:27
Edilul care va da afară cei mai mulți oameni, despre ”planul Bolojan”: ”E nevoie de reformă, dar nici nu aș vrea să fie transformată într-o vânătoare de vrăjitoare”

Conform datelor făcute publice de guvern, în administrația publică locală din România lucrează în prezent aproape 129.000 de oameni. ”Planul Bolojan” de reformare a administrației locale prevede, printre altele, reducerea a circa 10 la sută dintre posturile ocupate. Asta înseamnă, mai precis, că ar urma să plece acasă 13.098 de oameni.

Același ”plan Bolojan” include cifrele concedierilor pentru cele 3.228 de instituții din toate județele. Pe primul loc, după numărul posturilor ocupate care trebuie reduse, se află Primăria Sectorului 2, de unde ar urma să plece acasă peste 300 de oameni.

Primăria Sectorului 2 are 1.336 de posturi în organigramă, dintre care 1.230 sunt ocupate. La o reducere de 40 la sută, ar însemna că dispar 309 posturi dintre cele ocupate, iar o tăiere de 45 la sută duce la dispariția a 354 de posturi.

Edilul Sectorului 2, Rareș Hopincă, este de părere că este nevoie de reformă, însă nu-și dorește ca aceasta ”să fie transformată într-o vânătoare de vrăjitoare”.

În opinia lui Hopincă, dincolo de cifre, trebuie analizată situația fiecărei primării în parte, întrucât situațiile sunt diferite de la una la alta.

Citește și ”Planul Bolojan” pentru administrația locală. Unde se taie posturi, câți oameni ar urma să fie concediați în București și în fiecare județ DOCUMENT

În același context, edilul avansează o posibilă alternativă la ”planul Bolojan”, și anume ”un plafon maxim salarial pe care să-l poată gestiona fiecare localitate”.

”Sectorul 2 este una dintre primăriile care are foarte multe servicii publice în interiorul primăriei, a aparatului de specialitate. (…) Suntem singura primărie din București care nu are societate a Consiliului Local proprie. Și cred că suntem singura și raportându-ne la restul primăriilor reședință de județ. Deci, din acest punct de vedere e clar că nicio primărie nu seamănă cu cealaltă. (…)

Sigur că după ce au existat măsuri fiscale, adresate tuturor cetățenilor României, este momentul ca și sectorul public să reducă mult din cheltuieli. (…) M-aș duce mai degrabă la un plafon maxim salarial pe care să-l poată gestiona fiecare localitate. (…) Este necesar, dar este insuficient, pentru că o reformă este, de fapt, un pachet de măsuri care să facă statul mai suplu și mai eficient pe termen lung, nu trebuie privit ca pe un heirup administrativ de moment. (…) Da, e nevoie de reformă, dar nici nu aș vrea ca această reformă să fie transformată într-o vânătoare de vrăjitoare”, spune Rareș Hopincă.

Primarul Sectorului 2 mai spune că instituția pe care o conduce a făcut deja o reorganizare, în martie.

”Sectorul 2 a mai avut o reorganizare în luna martie, în care s-au desființat aproximativ 300 de posturi și aproximativ 150 dintre foștii colegi au părăsit instituția”, a declarat, pentru hotnews, Rareș Hopincă.

Edilul se declară pregătit pentru optimizarea serviciilor publice și a numărului de angajați, subliniind însă că ”trebuie să fim foarte atenți și la calitatea serviciilor publice pe care le livrăm”.

”În funcție de rezultatul discuțiilor cu Guvernul României, suntem pregătiți să optimizăm serviciile publice și numărul de angajați, însă trebuie să fim foarte atenți și la calitatea serviciilor publice pe care le livrăm”, a spus Hopincă.

Întrebat dacă planul de reduceri este realizabil, primarul Sectorului a răspuns: ”E foarte complicat de făcut o analiză de la o zi la alta, pentru că presupune reorganizarea unor servicii publice. (…) Atât timp cât optimizăm serviciile și găsim o soluție cât mai eficientă să oferim aceste servicii la un nivel de calitate foarte bun, nu am o problemă cu cifrele. Dar, după cum v-am spus, nicio situație nu seamănă cu altele. Ne vom face și noi calculele proprii și, în mod evident, ne vom conforma unei decizii”.

Citește și Ilie Bolojan explică reforma administrativă. „Reducerea de 25% a fost o eroare de analiză”

DailyBusiness
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2025
Spynews
E confirmat! Iubita lui Toto Dumitrescu este însărcinată! Declarații oficiale
Fanatik.ro
El este impresarul de top din România care rupe tăcerea: „Dansa trei ore și bea cola! Presa l-a omorât”
Capital.ro
Pensiile pe care statul român nu le mai poate susține. Ilie Bolojan: Primesc pensie 25 de ani, nu mai e suportabil
Playtech.ro
Venituri pe care nu se poate pune poprire. Lista actualizată: sumele care nu pot fi atinse de ANAF
Adevarul
Putin a ajuns într-o țară în care ar putea fi arestat, în baza mandatului emis de Curtea Penală Internațională de la Haga
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
kanald.ro
Cutremur în această seară în România! În ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Mădălina, o tânără de 29 de ani din Giurgiu, a murit după ce a născut într-o clinică privată din Constanța. Ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte de tragedie
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Ingrijorare printre economiști. Leul o ia razna, cursul față de euro a crescut brusc
stirilekanald.ro
Siropul de tuse ucigaș: 20 de copii au murit și 5 sunt în stare critică
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025