Proiectul, iniţiat de deputatul Tudor Ciuhodaru, stabileşte că produsele pentru igiena orală ar urma să fie acordate o dată la trei luni şi ar costa în jur de 50 lei pe an pentru fiecare copil.
„Se acordă gratuit preşcolarilor şi scolarilor din clasele I-VIII din invatamantul de stat si privat produse pentru igiena orală, constând în paste şi periuţe de dinţi, în valoare de 0,1 ISR pe an. (…) Produsele se acordă o dată la 3 luni„, prevede iniţiativa legislativă.
„80% dintre români au probleme dentare, 70% au carii, 4 din 10 au placă dentară. 4 din 5 copii se spală pe dinţi, 1 din 5 nu o face niciodată, asta înseamnă la nivel naţional aproximativ 400 de mii de copii care nu ştiu cum arată periuţa şi nici nu au simţit gustul pastei de dinţi”, a spus Tudor Ciuhodaru, pentru digi 24.
Proiectul legislativ se află la Senat, care este prima Cameră sesizată. Costul estimat la nivel naţional este de 40 de milioane de lei pe an.
Potrivit unor studii, un român foloseşte un tub de pastă de dinţi timp de trei ani, iar în mediul rural periuţa de dinţi se schimbă o dată la 10 ani.