Un martor a declarat că există o cameră de luat vederi care ar fi putut surprinde chipul celui aflat la volanul mașinii implicată în accident și s-ar putea vedea dacă a fost, într-adevăr, Dan Condrea, în timp ce se îndrepta dinspre orașul Buftea spre comuna Corbeanca, din județul Ilfov, scrie evz.ro. Este vorba despre una dintre camerele video amplasate la intrarea în respectiva societate, aflată chiar la intrarea pe drumul județean (DJ) 101 Buftea-Corbeanca.
Citeşte şi Lipsa sângelui de la locul accidentului lui Condrea, explicată de un legist cunoscut
De acolo, până la locul accidentului este o distanță de circa un kilometru, care poate fi străbătută, cu mașina, într-un minut. Martorul a explicat că acea cameră, amplasată lângă barieră, este destinată filmării numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor care intră pe poarta principală.
Tot pe acea parte mai există alte două camere de luat vederi, amplasate la o distanță mai mare de drum: una spre poarta de la intrare și cealaltă spre gardul aflat de-a lungul DJ 101. Dispozitivul video amplasat lângă barieră „bate” până la primul sens de mers, adică cel spre Corbeanca. Pe imagini s-ar fi putut vedea atât șoferul cât și jențile de la mașina Opel J, în care s-ar fi aflat Condrea în momentul accidentului.
Totodată, camerele societății ar fi putut surprinde orice altă mașină suspectă care ar fi trecut prin zonă, înainte și după producerea accidentului. Sub protecția anonimantului, unul dintre angajați a povestit că polițiștii au venit să verifice imaginile societății abia marți, la trei zile după accident, „după ce le-au verificat pe cele din Corbeanca”.
Echipa venită la fața locului l-a scos, pur și simplu, pe agentul de pază din ghereta lui și au stat să vizioneze imaginile. Niciun responsabil al societății nu a fost lăsat să se apropie. Se pare că ceea ce au văzut a fost extrem de important, deoarece unul dintre membrii echipei sosite la fața locului s-a urcat în mașină, a demarat în trombă și, în doar jumătate de oră, s-a întors cu „o ordonanță de la procuror”.
Dilema anchetatorilor rămâne, însă, ce a făcut Dan Condrea, timp de circa 25-30 de minute, în zona cuprinsă între ieșirea din Buftea și marginea satului Tamaș, acolo unde nu a fost filmat de ultima cameră video, cea de la betoniera situată pe DJ 101. Totodată, rămâne un mister locul în care a fi stat și, apoi, s-a întors Dan Condrea, atunci când s-a îndreptat dinspre Corbeanca spre Buftea și a lovit copacul în care și-a pierdut viața.