Este oficial. O vedetă de la noi va deveni mamă pentru prima dată FOTO

Bucurie mare pentru una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului. Aceasta va deveni mamă.
Iulian Tudor
08 dec. 2017, 12:01
Este oficial. O vedetă de la noi va deveni mamă pentru prima dată FOTO

Ada Condeescu, pentru că despre ea este vorba, este însărcinată, scrie spynews.ro. Actriţa trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa ei, iar anul viitor urmează să aducă pe lume primul copil al cuplului.

Citeşte şi Ada Condeescu, selectată la „Shooting Stars” Berlin

Actriţa s-a căsătorit în 2016 cu Cătălin Mitulescu, iar în 2018 îi va face acestuia cel mai mare cadou de până, acum, îl va face tată.

Ada Condeescu şi-a prezentat pentru prima oară burtica de gravidă, miercuri seara, în cadrul unui eveniment monden. Actriţa a purtat o rochie neagră mulată, care îi punea sarcina în evidenţă, aceasta fiind în primul trimestru. Ţinuta a fost compusă şi dintr-o pelerină roşie, care îi venea foarte bine.

Ada Condeescu s-a născut pe 2 iulie 1988, în Bucureşti. ea e o actriță româncă şi e cunoscută în special pentru rolul Ana din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, realizat în regia lui Florin Şerban. Ada Condeescu şi regizorul Cătălin Mitulescu s-au căsătorit pe 26 septembrie 2016, după trei ani de relaţie.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Zodiile care sunt lovite de mare noroc pe plan financiar. Berbecii și Lei îl prind pe Dumnezeu de picior
Capital.ro
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Playtech.ro
Scandal uriaș în televiziune. Mihaela Tatu, atacată dur imediat ce a revenit pe micul ecran: Se fură pe față
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Cazul Călin Georgescu, explicat de un profesor de drept: Faptul că a fost blocat nu ar trebui să fie un prilej de euforie infantilă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Pisaroglu încearcă manevra Georgescu. Ce face ca să ajungă la Cotroceni
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Cancan.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Monica și fostul prezentator TV sunt căsătoriți de 26 de ani și au doi copii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, critică anularea alegerilor prezidențiale din România: „Nu îndeplinește standardele democratice europene”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arcul de Triumf se redeschide, dar ce s-a întâmplat cu adevărat acolo?