Eugen Tomac solicită MAE să facă o hartă a comunităţilor româneşti din afară. Susţinem votul anticipat în diaspora

PMP susţine votul anticipat pentru românii din diaspora, astfel încât procesul de votare să se desfăşoare în două zile, sâmbăta şi duminica, şi solicită Ministerului de Externe să facă o hartă a comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, a declarat joi preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.
Filip Stan
20 iun. 2019, 11:51
Eugen Tomac solicită MAE să facă o hartă a comunităţilor româneşti din afară. Susţinem votul anticipat în diaspora

„Credem că este foarte importantă solicitarea preşedintelui Iohannis cu privire la legislaţia electorală. Amintim că Partidul Mişcarea Populară a propus mai multe iniţiative legislative în acest sens, chiar din 2016 am cerut să se introducă votul prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale şi pentru alegerile europarlamentare. De altfel, astăzi am discutat cu reprezentanţii Comisiei de cod electoral care s-a creat în Parlament şi i-am informat că noi am depus încă din 6 iunie o iniţiativă prin care am cerut ca pentru diaspora să se organizeze alegerile în două zile. Este esenţial să înţelegem un lucru fundamental – şi anume că în Europa avem 3,5 milioane de cetăţeni români şi există foarte multe comunităţi compacte unde locuiesc de la 1.000 până la 7.000 de cetăţeni rezidenţi în acea comunitate”, a afirmat Tomac, la Parlament.

El a cerut MAE să solicite, prin misiunile diplomatice, date exacte cu cetăţenii români care locuiesc în comunităţile din afara ţării.

„Cerem pe această cale Ministerului de Externe să facă un demers prin misiunile noastre diplomatice şi să solicite de la administraţiile publice locale datele exacte cu cetăţenii români care locuiesc în aceste comunităţi, pentru că sunt oameni care beneficiază de diferite forme de ajutor social, fie pentru copii, fie pentru cei care se află în şomaj, şi statele respective – că vorbim de Italia, că vorbim de Spania, că vorbim de Franţa sau de Marea Britanie – au această evidenţă a cetăţenilor români. Deci este esenţial să avem această hartă a comunităţilor româneşti compacte şi acolo să înfiinţăm secţii de vot, iar pentru alegerile prezidenţiale unde în mod sigur vom avea o prezenţă masivă să se organizeze votul anticipat, adică cu o zi înainte, să înceapă sâmbătă, la orele 7,00, şi să se încheie duminică, la orele 21,00, procesul de votare”, a mai spus Tomac.

Liderul PMP a susţinut că iniţiativa legislativă a partidului este „singura formă raţională prin care se poate evita un blocaj la vot”.

„Noi am depus această iniţiativă legislativă încă din 6 iunie, deoarece credeam că este singura formă raţională şi clară prin care putem evita un nou blocaj în ceea ce priveşte accesul la vot pentru cetăţenii români. Deci fac această solicitare către Ministerul de Externe să aibă o evidenţă foarte clară în ceea ce priveşte comunităţile compacte de români. Am cerut şi comisiei care analizează legile electorale să ţină cont de această propunere”, a adăugat Tomac.

El a mai precizat că această situaţie a votului din diaspora trebuie reglementară până săptămâna viitoare.

„Dacă nu reuşim săptămâna viitoare să avansăm pe această linie este foarte dificil în toamnă, când vom fi în plină febra de dezbateri electorale pentru alegerile prezidenţiale să mai facem ceva pe această linie”, a mai spus Tomac.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT