De asemenea, românii se situează pe ultimul loc în UE când vine vorba de numărul nopților petrecute peste hotare raportate la populația țării. În 2015, Luxemburg a fost țara ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți peste hotare per cap de locuitor (cu o medie de 23,3 nopți), la polul opus fiind România, Bulgaria și Grecia ai căror locuitori au petrecut, în medie, mai puțin de o noapte peste hotare în 2015.
La nivelul Uniunii Europene, în anul 2015 Spania a fost principala destinație turistică pentru non-rezidenți, cu 270 milioane înnoptări în unitățile de cazare turistică, echivalentul a 21,3% din totalul înnoptărilor în unitățile de cazare turistică din UE, urmată de Italia (193 milioane înnoptări), Franța (130 milioane) și Marea Britanie (118 milioane). Împreună cele patru țări au fost responsabile pentru mai mult de jumătate (56,2%) din totalul înnoptărilor în unitățile de cazare turistică din UE ale non-rezidenților. România se situează la coada clasamentului, în apropiere de Slovacia, Estonia, Lituania, Letonia și Luxemburg.
În ceea ce privește aspectele economice ale turismului internațional, în 2015 ponderea veniturilor din turism în PIB-ul statelor membre UE era cea mai mare în Croația (18,1%), Malta (13,4%) și Cipru (12,7%), confirmând importanța turismului pentru aceste țări. În cifre absolute, cele mai mari sume de pe urma turismului internațional au fost înregistrate în Spania (50,9 miliarde de dolari), Franța (41,4 miliarde euro) și Marea Britanie (41,1 miliarde euro).